Ministrul Marcel Vela a anunțat, luni, o nouă ordonanță militară, menționată și de președintele Klaus Iohannis. Ea are prevederi referitoare la noul interval orar în care persoanele de peste 65 de ani vor putea să iasă afară din casă, interval care a fost prelungit, dar și măsuri referitoare la transportul aerian.

Principalele declarații:

Încep prezentarea Ordonanței Militare numărul 10. Comportamentul de până acum a fost responsabil, în curând ne vom apropia de normalitate. Am luat la cunoștință despre ce va neliniștește, MAI vă este partener împotriva noului coronavirus, cu toții avem același obiectiv, să întărim protecția în fața acestui inamic.

Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani se vor putea deplasa fără restricții în interes profesional sau pentru asistență medicală absolut necesară, de pildă, tratamente oncologice. La fel, în cazul persoanelor care se ocupă de activități agricole sau de comercializare a produselor agricole.

În rest, persoanele care au împlinit 65 de ani se pot deplasa în afara locuinței, pentru cumpărături sau scurte plimbări, pot face aceasta – completând declarație pe proprie răspundere, în condițiile ordonanței militare 3, pe durata stării de urgență – în intervalul orar 7-11 și 19-22.

În privința transportului aerian, se menține, pentru toate aeroporturile din țară, suspendarea zborurilor din și spre următoarele destinații:

SPANIA – suspendare prelungită 14 zile de la 28 aprilie

ITALIA – suspendare prelungită 12 zile din 3 mai până în 14 mai

FRANȚA, GERMANIA – 10 zile, din 5 mai până în 14 mai

Pentru următoarele destinații zborurile se mențin suspendate încă 13 zile, din 2 mai până în 14 mai inclusiv

AUSTRIA

BELGIA

ELVEȚIA

SUA

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD

OLANDA

TURCIA

IRAN 

„Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, se va schimba acest interval. Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului”, a declarat, luni, președintele Klaus Iohannis.

Starea de urgență a fost decretată în România în data de 16 martie și prelungită în 14 aprilie pentru încă o lună. Decizia dacă se va prelungi sau nu starea de urgență dincolo de 15 mai încă nu a fost luată.

„Vom discuta astăzi despre o nouă Ordonanță militară, Ordonanța cu numărul 10. Pe curând!”, a anunțat ministrul pe Facebook, alături de imaginea de mai jos.