PSD Cluj a pierdut în această vară 13 primari, care au trecut la alte partide. În contextul alegerilor, au reușit să obțină 11 mandate de primari, cu mult mai puține față de alegerile din 2016, când au avut 31 de primari. Cu toate acestea, reprezentanții PSD Cluj par optimiști.

„Rezultatele oficiale ale alegerilor locale de până la această oră ilustrează că suntem a doua forță politică a județului Cluj. Am câștigat 11 primării de comune: Apahida, Beliș, Bobâlna, Cășeiu, Chinteni, Frata, Jucu, Mănăstireni, Râșca, Valea Ierii, Viișoara. Votul alegătorilor ne obligă la îmbunătățirea activității desfășurate, la o și mai bună adaptare a proiectelor de dezvoltare locală propuse, pentru a acoperi cu soluții sustenabile gama largă de nevoi și obiective ale clujenilor. După cum am afirmat de numeroase ori pe parcursul campaniei electorale, procesul de reconstrucție a început la PSD. Rezultatele înregistrate la nivel de județ ne arată că suntem singura alternativă concretă a stângii, validată de cetățeni! PSD este pe drumul cel bun și vom începe să recâștigăm încrederea electoratului! Oamenii în primul rând!”, au transmis reprezentanții PSD Cluj.

CITEȘTE ȘI:

ALEGERI LOCALE 2020. Cine sunt noii primari ai judeţului Cluj – LISTA COMPLETĂ