De câțiva ani ani, cireșele au devenit subiectul fierbinte al fiecărei primăveri. Prețurile exorbitante la care apar pe piață cireșele și care-ti taie pur și simplu pofta i-au pus pe români în situația de a face haz de necaz. Astfel că au apărut glume și bancuri despre cireșe, care sunt la fel de gustoase ca și fructele.

La începutul lunii mai, un kilogram de cireșe aduse din import se vindea în piețe chiar și cu 150 de lei.

Țiriac uimește din nou! Pe langă impresionanta colecție de super mașini, miliardarul tocmai a cumpărat o livadă de cireși”, ”Cireșele au devenit atât de prețioase încât cele mai multe se vând prin case de licitație”, ”Cum agăți garantat astăzi? Îi dedici persoanei iubite melodia Modern Talking Cherri Cherri Lady”, ”Pentru că vreau să fiu mereu la curent cu domeniul financiar, intru zilnic pe cursul BNR ca să văd cât mai este gramul de cireșe”, ”Dulceața pură de cireșe nu se mai vinde la borcan, ci sub formă de lingouri”, “I-am cerut să mă alinte Cireşica, să fiu sigură că nu se mai satură de privit”, ”Mi s-a furat Porsche-ul din fața blocului. Rog hoțul să-mi înapoieze punga de cireșe de pe bancheta din spate”, sunt câteva dintre glumele care circulă pe Internet.

În acest an, Banca Transilvania a intrat în acest joc al glumelor, incluzând oficial cireșele în oferta de schimb valutar. Instituția de credit din Cluj Napoca a creat astfel o nouă coloană în tabelul valutelor pentru a ilustra prețul exorbitant al cireșelor.

"Cui nu-i plac cireșele? Văzând cât costă acum, dar și știind simțul umorului al românilor, ne-am lăsat inspirați de moment, iar pe siteul BT facem o glumă gustoasă: avem afișat cursul valutar și în … cireșe.

Pentru că acum cireașa de pe tort costă mai mult decât tortul, rămâne să așteptăm cu zamBT luna lui Cireșar, că tot nu mai este mult până atunci", anunță reprezentanții Băncii Transilvania pe blogul instituției de credit.

Sursa: bankingnews.ro