Din această săptămână intră în cinematografe un nou film românesc, docu-drama „Avram Iancu – Împotriva imperiului”. Producția este realizată exclusiv din bani privați, de Papa Pictures (casa care a realizat și seria de filme și serialul „Pup-o, mă!”), în colaborare cu Asociația Centrul de Arte Vizuale Transilvania Art și Stilo Evora.

Prima vizionare oficială are loc chiar luni, dar avanpremiera de gală, în prezența echipei filmului, a fost programată de Mica Unire, miercuri, 24 ianuarie, la Brad. „Am ales să avem evenimentul acesta chiar în zona lui Avram Iancu, dar ne-am gândit și la toți ceilalți români, așa că vom avea avanpremiera de miercuri în același timp în toate cinematografele din țară, simultan, chiar de la acceași oră, de la 19.00. În plus, vom porni într-un mic turneu apoi, atât în țară, cât și în străinătate. Pentru toate vizionările speciale vă invit să urmăriți paginile din social media ale filmului. S-au pus deja în vânzare biletele”, spune Alin Panc, pentru Adevărul.

„Avram Iancu – Împotriva imperiului” este titlul primei docu-drame dedicate „Crăișorului Munților – Eroul din Transilvania, eroul tuturor românilor”. Producția reprezintă debutul atât pentru regie – semnată de Theo Thorn (care a colaborat și la scenariu, împreună cu Alexandu Molico), cât și pentru rolul principal – Avram Iancu, la tinerețe, este interpretat de un tânăr actor angajat al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, Horia Fedorca.

De asemenea, acest titlu reprezintă debutul în cinematografie și pentru artista de muzică populară Paula Hriscu. Artista a oferit un interviu în exclusivitate pentru Adevărul, în care o oferit mai multe informații despre această pasiune ascunsă pentru actorie – articolul va apărea în ediția de print de marți și în aceeași zi online.

WhatsApp Image 2024 01 21 at 19 41 19 (1) jpeg

Producția s-a bucurat și de trei consultanți științifici: Prof. Univ. Dr. Habil. Sorin Șipoș (de la Universitatea din Oradea și Muzeul Țării Crișului), Prof Univ Dr. Mihai Drecin (Membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România) și Lector Univ. Dr. Radu Româmașu (de la Uniersitatea din Oradea). Dintre aceștia, istoricul Sorin Sipoș a explicat titlul producției, într-o declarație oferită în exclusivitate pentru Adevărul: „Cred că este un titlu care acoperă scenariul filmului și poate fi și o figură de stil. Pentru că Avram Iancu a fost, într-adevăr, împotriva celor care nu acordă drepturi politice. A luptat pentru moții din Apuseni, ca să obțină drepturi din partea imperialilor. Titlul subliniază o acțiune împotriva tuturor celor care nu au recunoscut românilor drepturile politice și transilvane. Avram Iancu a fost împotriva revoluționarilor maghiari și a curții vieneze. Titlul poate fi derutant doar pentru că în prima parte a fost aliatul. Dar apoi a luptat împotriva imperiului și a absolutismului, prin sfidarea pe care a făcut-o la adresa împăratului vienez. Am consultat scenariul îndeaproape și am mai intervenit, acolo unde a fost necesar, cu anumite sugestii. Am accentuat partea de refuz, pentru când este foarte important că Avram Iancu a refuzat acele onorurile și decorațiile, asta ni-l prezintă ca pe un om de cuvânt. A dorit să sprijine acel regim liberal vienez, dar apoi, dacă nu a mai fost dispus să-și respecte promisiunile, a încetat să primească onorurile. De asemenea, am insistat să se introducă în film și testamentul său, pentru că reprezintă o importantă schimbare de optică, ni-l arată pe Avram Iancu ca un om care e dispus să se sacrifice”.

De vorbă cu echipa filmului „Avram Iancu – Împotriva imperiului”

„Este un film privat, un adevărat tribut adus Ardealului, de un grup de oameni naționaliști, iubitori de glie strămoșească, de istorie, de adevăr și dreptate… Este o adevărată lecție de istorie, prin care dorim să atingem atât publicul matur, cât și tinerii… viitorul țării. Așa pe hârtie toate acestea par cuvinte mari. Dar vă invit să vizionați filmul și veți vedea și înțelege mai bine la ce mă refer. De fapt cuvintele noastre sunt prea mici pentru ceea ce simțim și ce transmite acest film. Ne-am propus ca «Avram Iancu – Împotriva imperiului» să devină filmul de suflet al anului 2024, anul în care marcăm 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu”, spun producătorii, Alin Panc și Sandu Pop (PaPa Pictures).

Filmările au avut loc în perioada 9-15 octombrie 2023, în nordul județului Hunedoara, în satul tradiţional restaurat RoVillage şi în jurul localității Brad, în satele Baia de Criș, Bulzeştii de Sus și în comuna Luncoiu de jos.

„Mă bucur enorm că reușim să realizăm un documentar în amintirea lui Avram Iancu, un erou adevărat. Devotamentul său pentru un țel, iubirea de aproapele, onestitatea, respectul și credința în Dumnezeu sunt trăsături de caracter care trebuie să meargă mai departe”, spune Alin Panc, producător (PaPa Pictures)

„Mă bucur că am avut ocazia să primesc acest rol. Eu fiind ardelean, știam despre Avram Iancu. Nu foarte multe, nici măcar jumătate din câte știu acum. Am încercat să mă documentez din sursele istorice care îl descriu cel mai bine pe Avram Iancu ți am încercat să îl înțeleg, nu doar din descrierile altora, ci și din citatele lui, vorbele care au fost consemnate ca fiind 100% ale sale”, spune Horia Fedorca, interpretul personajului principal, Avram Iancu. Actorul își face astfel debutul în cinema, într-un rol principal. Horia Fedorca face parte din echipa Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.

„Avrămuț, erou al meu, al moților și nu numai, a fost un om deștept, viteaz și mai ales înțelept. Filmul făcut de noi este o mulțumire venită peste două veacuri, pentru cum și-a dorit libertatea, cum a știut și cum a sperat în izbânda neamului său. Părerea mea de rău vine din faptul că nu a apucat să-și vadă moții liberi și stăpâni pe munții lor. În calitatea mea de producător doresc foarte mult ca filmul să ajungă și la tineri. Văd cum alte nații își inventează eroii, așa că ar fi păcat ca noi să nu îl slăvim pe al nostru, adevărat trăitor viteaz și iubitor de neam și glie. Mulțumim Lincoln Plus din Sebeș și domnului Gheorghe Cibu, precum și tuturor iubitorilor de Avram Iancu, care ne-au fost aproape în realizarea acestui film”, spune Sandu Pop, producător (PaPa Pictures)

Despre filmul „Avram Iancu – Împotriva imperiului”

Docu-drama „Avram Iancu – Împotriva imperiului”  punctează momentele care au influențat decisiv destinul lui Avram Iancu, eroul revoluționar al Transilvaniei, al României. Filmul urmărește evenimentele din perioada 1848-1872, până la moartea sa.

WhatsApp Image 2024 01 21 at 19 49 21 jpeg

1848 – În plină Revoluție în Transilvania, moții răspund chemării lui Avram Iancu de a veni să apere Munții Apuseni, care se transformă într-o fortăreață. Legiunile de români resping atacurile armatei răsculaților maghiari. Deși slab echipați și fără o pregătire militară sistematizată, românii sunt dispuși la sacrificiu, însuflețiți de personalitatea lui Avram Iancu, avocatul devenit Crăișorul Munților.

În toamna anului 1848, descoperim cum era organizată tabăra Legiunii Auraria Gemina condusă de Avram Iancu. În decembrie 1848, vedem cum Avram Iancu se impune și-i convinge pe liderii românilor că „numai tactica armată va scăpa poporul de tiranie”, declanșând un șir ireversibil de evenimente, care culminează cu un fals armistițiu și cu un deznodământ neașteptat al Revoluției.

Filmul urmărește mai apoi și evenimentele de după Revoluție: negocierea armistițiului dintre români și maghiari, înfrângerea revoluției și instituirea unui regim impus de Imperiul Habsburgic, trădarea Împăratului Franz Josef, arestarea și maltratarea lui Avram Iancu, ultimii ani de viață, chinuiți de supărări, și moartea sa învăluită în mister. coral coral