Circa 70 de suporteri ai ”Șepcilor Roșii” au făcut deplasarea la Craiova cu un autocar și un microbuz. După terminarea meciului, aceștia au constatat cu stupoare faptul că autocarul firmei DAGHEMANA, cu care făcuse deplasarea, nu se mai afla în parcarea stadionului deoarece șoferul autocarului a hotărât să se întoarcă singur, arata sportulclujean.wordpress.com

Astfel suporterii veniți cu autocarul, după miezul nopții, au fost nevoiți să se îndrepte spre gară, însoțiți de jandarmi, de unde au luat primul tren, după ora trei noaptea. Fanii au trebuit să schimbe mai multe trenuri, până la Cluj. Restul care au venit cu microbuzul, nu au întâmpinat probleme la reîntoarcere.

Pe lângă problema reîntoarcerii, a apărut aceea a recuperării bunurilor rămase în autocar, precum și a unei părți din suma plătită pentru transportul până la Craiova și pe care, din câte se pare, patronul firmei nu ar fi dispus să o restituie, arată sursa citată.