Două persoane au murit în urma accidentului petrecut joi pe DN1, între localităţile Bologa şi Poieni.

„Victima a fost declarată decedată (n.r. – căreia i se aplicau manevre de resuscitare). Alte trei victime, conştiente şi cooperante, vor fi transportate la spital de ambulanţe SMURD şi SAJ. O altă victimă a intrat în stop cardio-respirator şi se aplică manevre de resuscitare. Din păcate, şi a doua victimă a fost declarată decedată”, informează ISU Cluj.

Şapte persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, joi seara, pe DN 1, între localităţile Bologa şi Poieni din judeţul Cluj.

„În accident au fost implicate un autotren şi un microbuz. Din primele informaţii au rezultat şapte victime, iar uneia dintre acesteia i se aplică manevre de resuscitare”, a anunţat iniţial Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

Conform aceleiaşi surse, la faţa locului au intervenit o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru echipaje SMURD şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Nu s-a impus activarea planului roşu de intervenţie.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, traficul rutier a fost întrerupt pe ambele sensuri de mers.

Știre inițială: Un accident rutier a avut loc joi, 9 martie, în jurul orei 17:50, pe DN1, între localitățile Bologa și Poieni din nord-vestul județului Cluj.Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, anunță că un autotren și o autoutilitară s-au ciocnit pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, la kilometrul 537, între localitățile Bologa și Poieni, județul Cluj, anunță infotraficromania.ro.

Din primele date ar fi vorba de trie persoane rănite.Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri de mers. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.Reprezentanții ISU Cluj susțin că în urma impactului dintre cele două autovehicule ar fi 7 victime, iar uneia dintre acestea i se aplică manevre de resuscitare.

La fața locului acționează o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ. Nu s-a impus activarea planului roșu de intervenție.

IPJ Cluj a precizat că în accident a fost implicat un microbuz cu 6 ocupanţi şi un ansamblu de vehicule.”Conform primelor verificări, s-a constatat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judeţul Mureş, în timp ce conducea autovehiculul înspre municipiul Oradea, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor+semiremorcă), condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din judeţul Gorj”, au transmis poliţiştii, arată news.ro. coral