Viceguvernatorul BNR avertizează: prelungirea crizei politice devine „tot mai problematică” pentru România

Prelungirea instabilității politice riscă să devină o problemă serioasă pentru economia României, avertizează viceguvernatorul Băncii Naționale, Cosmin Marinescu. Acesta susține că există semnale pozitive în privința consolidării bugetare, însă revenirea la normalitate în planul guvernării este esențială pentru păstrarea încrederii investitorilor și a mediului de afaceri.

Declarațiile au fost făcute marți, la lansarea volumului „Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergență nominală”, unde oficialul BNR a vorbit despre datoria publică, deficit, investiții și riscurile generate de prelungirea crizei politice.

Datoria României, semnal de alarmă

Cosmin Marinescu a atras atenția în special asupra vitezei cu care a crescut datoria publică în ultimii ani. Potrivit acestuia, ritmul de acumulare a datoriei României a fost de trei ori mai mare decât în perioada de dinaintea pandemiei.

„Avem nevoie de un parcurs ferm şi asumat de consolidare fiscal-bugetară”, a declarat viceguvernatorul BNR.

Consecințele sunt deja vizibile în buget. Cheltuielile cu dobânzile sunt estimate la aproximativ 3% din PIB, ceea ce înseamnă, potrivit oficialului, că România cheltuiește pe dobânzi mai mult decât nivelul deficitului pe care își propune să îl atingă.

Cum poate România să reducă deficitul fără să lovească economia

Una dintre marile provocări este realizarea consolidării fiscale fără afectarea semnificativă și de durată a creșterii economice.

Viceguvernatorul BNR consideră că este necesară reducerea constantă a deficitului de încasare a TVA, dar și păstrarea predictibilității fiscale.

În același timp, investițiile și fondurile europene ar trebui să joace un rol major în relansarea economiei, după doi ani consecutivi cu dinamici de creștere subunitare.

Calitatea investițiilor și modul în care statul își gestionează cheltuielile vor fi, în opinia sa, decisive pentru revenirea la o creștere economică mai solidă.

Sănătatea, Educația și Apărarea, în centrul investițiilor

Cosmin Marinescu a indicat trei domenii care ar trebui prioritizate de politicile publice: Sănătatea, Educația și Apărarea.

„Politicile dedicate nevoilor reale din societate trebuie să prioritizeze, în special, domeniile care susţin calitatea vieţii şi rezilienţa pe termen lung: Sănătatea, Educaţia, Apărarea”, a afirmat acesta.

Oficialul BNR a atras atenția și asupra problemelor din sistemul educațional, susținând că aproximativ jumătate dintre tinerii de 15 ani prezintă carențe majore în privința abilităților educaționale de bază.

Paradoxul companiilor românești

Viceguvernatorul BNR a vorbit și despre ceea ce descrie drept un paradox al economiei românești: România are cea mai redusă intermediere financiară din Uniunea Europeană, însă firmele românești apar, în același timp, drept cele mai îndatorate.

Costurile ridicate de finanțare, creditul comercial și finanțările provenite de la firmele-mamă contribuie, potrivit lui Marinescu, la decalajele de competitivitate dintre companiile românești și concurenții din UE, în special cei din Zona Euro.

„Miracolele economice” nu sunt soluția

Cosmin Marinescu avertizează și asupra așteptărilor privind existența unor soluții rapide pentru problemele economiei.

„Cei aflaţi astăzi în căutare de miracole economice, de soluţii miraculoase, pe termen scurt, trebuie să înţeleagă de ce saltul calitativ al României, prin productivitate, prin investiţii inteligente şi inovare, necesită ancore adânci şi durabile”, a declarat viceguvernatorul.

BNR: Revenirea la normalitate politică este esențială

Mesajul cel mai apăsat al oficialului BNR a vizat însă prelungirea actualei instabilități politice.

Marinescu susține că, în ciuda situației politice, există semnale favorabile privind consolidarea bugetară, despre care afirmă că au fost observate și de agențiile de rating. Riscul crește însă dacă perioada de incertitudine politică se prelungește.

„În prezent, în ciuda instabilităţii politice, vedem semne bune în planul consolidării bugetare, progrese recunoscute şi de către agenţiile de rating, însă prelungirea crizei politice tinde să devină tot mai problematică. Revenirea la normalitate în planul guvernării este esenţială pentru încredere economică”, a declarat Cosmin Marinescu.

Potrivit acestuia, stabilitatea este așteptată atât de mediul financiar și investițional din țară și din străinătate, cât și de antreprenorii români.