Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a continuat marți, 9 aprilie 2019, seria întâlnirilor cu cetățenii județului Cluj, în cadrul programului „Audiențe în teritoriu”.

Împreună cu vicepreședintele forului administrativ județean, domnul Marius Mînzat și cu reprezentanți ai mai multor instituții cu competențe în dezvoltarea infrastructurii de transport și utilități publice din mediul rural, președintele Alin Tișe s-a întâlnit cu locuitori din comunele Gîrbău, Sînpaul și Baciu.

Discuțiile cu cetățenii s-au axat pe problemele specifice cu care se confruntă comunitățile vizitate, pe perspectivele de dezvoltare locală și pe modalitatea optimă în care Consiliul Județean poate veni în sprijinul lor.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Fiecare comunitate locală are o serie de persoane „resursă” de a căror experiență trebuie ținut cont întrucât cunosc cel mai bine comunitățile din care provin. Nu pierdem din vedere faptul că noi, ca autoritate județeană, reprezentăm toți acești cetățeni și toate comunitățile locale”.

Întâlnirile cu cetățenii județului vor continua.

coral