• Are doar 14 ani și deja este considerat unul dintre cei mai buni pugiliști ai României la categoria supergrea.
  • Cu un palmares de invidiat, în ciuda vârstei fragede, sportivul Vlad Pustai își propune să atingă excelența în box, să-și întreacă mentorii și să aducă titlul de campion național la Cluj-Napoca.
  • Cotidianul Bună Ziua Cluj vă prezintă un interviu cu tânărul Vlad Pustai, în care am încercat să aflăm ce i-a stârnit pasiunea pentru box, cum se împacă viața de sportiv de performantă cu cea de adolescent dar și care sunt principale sale obiective pentru viitorul apropiat.

Reporter: Ai abia 14 ani și deja multe meciuri tari la activ. Ce te-a determinat să începi să practici boxul și cum a început pasiunea ta pentru acest sport? Poate ne poți povesti despre momentul în care ai simțit că acesta este sportul în care vrei să te implici și ce te-a atras în mod special la el?

Vlad Pustai: În principiu îmi plac sporturile de contact. Chiar înainte să practic boxul am făcut 2 ani de jiu jitsu brazilian cu maestrul Mircea Cubleșan, timp în care nu am pierdut nici un meci sau concurs.

Înclinația și pasiunea pentru box mi se trage din familie ..tatăl meu Robi Pustai a boxat și el la rândul lui, dar țin să arăt că el niciodată nu mi-a cerut să fac acest sport, întotdeauna mi-a spus să fac ceea ce îmi place…dar să fac cu pasiune!

Vlad Pustai

Vlad Pustai, tânprul care reprezintă Clujul la categoria supergrea

Rep: Cum reușești să îmbini viața de adolescent cu cea de sportiv de performanță la nivel național? Ai anumite strategii sau rutine care te ajută să menții un echilibru între antrenamente, competiții și viața personală?

Vlad Pustai: Nu consider că făcând sport de performanță pierd anumite avantaje din viața de adolescent…cu limită putem găsi timp pentru toate. Sportul m-a întărit, mi-a arătat că dacă lupt pot reuși chiar dacă e greu, să nu cedez. Prin sport am cunoscut sportivi, foști sportivi și mulți oameni de mare calitate care vin cu drag să practice acest sport și pot spune că am învătat multe de la ei.

Rep: Ai obținut de curând titlul de vicecampion național la box, într-o competiție foarte puternică. Care sunt următoarele tale obiective și cum îți propui să le atingi? Care sunt competițiile sau evenimente pe care le vizezi în viitorul apropiat?

Vlad Pustai: Cel mai important obiectiv va fi să iau locul întâi la Campionatul național și pentru asta mă voi pregăti din toate puterile să aduc titlul la Cluj.

Sugar Ray Robinson, unul dintre idolii lui Vlad

Sugar Ray Robinson, unul dintre idolii lui Vlad

Rep: Cine sunt idolii tăi în lumea boxului și cum te influențează aceștia în cariera ta sportivă? Există vreun boxer sau antrenor de box pe care îl admiri în mod special și de la care ai învățat sau îți dorești să înveți?

V.P: Unul dintre boxerii apreciați în mod special este Sugar Ray Robinson. Ca și antrenor îl apreciez și respect maxim pe antrenorul meu maestrul Victor Lupo, multiplu campion atât la amatori cât și la profesioniști.

Rep: Îți dorești să îți depășești tatăl, Robert Pustai, în ceea ce privește performanțele sportive? Cum te motivează acest gând și care sunt lecțiile pe care le-ai învățat din parcursul său în box?

Vlad Pustai: Da, îmi doresc să mi depășesc tatăl, să-mi îmbunătățesc performanțele și așa cum îmi repetă mereu tatăl meu: Să încerc mereu să devin mai puternic, mai tehnic, mai bun atât ca și sportiv dar si ca și om!

Vlad Pustai la antrenament

Vlad Pustai la antrenament

Rep: Cum gestionezi presiunea și așteptările care vin odată cu statutul de sportiv de performanță? Există anumite tehnici sau strategii pe care le folosești pentru a rămâne concentrat și a depăși momentele dificile?

Vlad Pustai: În opinia mea nu consider că presiunea și așteptările ca sportiv de performanță ar trebui să ne afecteze. Dacă fac totul cu trup și suflet.. nu mi se pare nimic greu. Nu am făcut sacrificii deosebite.

Rep: Care este cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru a ajunge acolo unde ești acum în cariera ta sportivă? Cum ai reușit să depășești obstacolele și să te menții motivat în momentele dificile?

Vlad Pustai: Cred că cu o viață echilibrată poți să ajungi unde dorești.

Rep: Ce înseamnă pentru tine să fi antrenat de o legendă a boxului precum Victor Lupo Pui și care sunt cele mai importante învățăminte pe care le-ai primit de la el? Cum te-a influențat antrenorul tău în dezvoltarea ta ca sportiv și ca persoană?

Vlad Pustai: Sunt mândru și îl apreciez atât ca om pe maestrul Lupo, dar și ca și antrenor. Este foarte dedicat și mereu găsește exerciții noi și tehnice cu care ne provoacă. Sunt mândru cu el …

Victorie Vlad Pustai

Victorie Vlad Pustai

Rep: Ce sfaturi ai pentru tinerii care doresc să se apuce de box și să urmeze o carieră în acest sport? Care sunt aspectele pe care consideri că ar trebui să le aibă în vedere înainte de a lua această decizie și în parcursul lor în box?

Vlad Pustai: Sfatul meu este următorul: Dacă dorești să faci acest sport pentru performanță ,trebuie să fii foarte hotărât și implicat 100%. În același timp în sala de box este loc pentru toată lumea. Boxul îți întărește caracterul, îți dă încredere în tine și te face să îți depășesti limitele.

Vlad Pustai și Elisei Otvos, celălalt sportiv super talentat al Clujului, antrenat tot de Victor Lupo, au obținut rezultate de excepție la Cupa României la box, eveniment desfășurat luna trecută la Drobeta Turnu Severin.

Vlad Pustai si Elisei Otvos

Vlad Pustai si Elisei Otvos

Performanțe de excepție la doar câțiva ani de la debutul în box

Vlad Pustai a început boxul în 2020 și chiar de la prima participare la un concurs a câștigat Cupa Meseș.

A urmat prima participare la un Cupa României Cadeți 2021 unde a reușit să obțină titlul de vicecampion.

În 2022 din nou după o serie de meciuri câștigate înainte de limită în prima repriză a câștigat medalia de argint la Campionatul național de la Craiova, după o decizie controversată a fost declarat câștigător boxerul de la Steaua București.

În luna martie, la Cupa României desfășurată la Drobeta Turnu Severin, după trei meciuri deosebit de grele a ajuns în finală, unde a obținînd medalia de argint.

A avut numeroase concursuri câștigate și chiar și meciuri internaționale.

 

  coral