Elena Udrea s-a prezentat la urne si a precizat ca, desi a votat, nu are sperante ca lucrurile din Romania se vor schimba in bine intr-un viitor apropiat, deoarece multi dintre candidatii la prezidentiale au ocupat functii publice, iar rezultatele activitatii lor „sunt cele pe care le stim”.

„Sunt, probabil, singurul roman care s-a intors in Romania – sau printre putinii romani. Eu nu-mi doresc sa plec de aici, ca dovada ca am venit inapoi. Nu stiu sa va spun daca pe termen mediu – ca personal, dar si ca persoana care a fost in politca si apropiata de cei care candideaza prin faptul ca le cunosc activitatea – nu stiu daca sunt mari sanse ca lucrurile sa se schimbe pe termen mediu”, a declarat Elena Udrea.

Fostul ministru considera ca trebuie ca cetatenii sa mearga la urne, iar votul trebuie sa mearga catre cei care indeplinesc criteriile si asteptarile pe care fiecare le are.

„Sperantele mele nu sunt foarte mari ca lucrurile, intr-un viitor scurt, se schimba radical in bine. Pentru ca suntem intr-o conjuctura, in continuare, foarte complicata in Romania. Multi dintre cei care candideaza au fost deja in functii publice si rezultatele sunt cele pe care le stim cu totii”, a mai declarat Udrea.

Elena Udrea s-a intors in Romania la inceputul lunii iulie, explicand, la acel moment, a renuntat de buna voie de statutul de refugiat in Costa Rica, deoarece considera ca se poate apara mai bine din tara in procesele pe care le are.

coral