Mihai Constantinescu a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea din București, în prezența prietenilor, colegilor de breaslă, dar și a fanilor, cu onoruri militare în cadrul unei ceremonii care a impresionat prin solemnitate. Soția acestuia, Simona Secrier, vizibil devastată de durere, şi-a declarat dragostea veşnică, atât prin cuvintele frumoase pe care le-a spus despre artist, cât şi pe coroana depusă la căpătâiul soţului iubit.

L-a îmbrăcat în costum negru şi a decis ca sicriul să fie închis, deoarece trupul lui Mihai Constantinescu „era doar o umbră”.

”Mihai a fost îmbrăcat în costum. Negru. Dar normal că am decis să fie închis sicriul… Vă dați seama, după aproape șase luni de comă, cu puține momente în care a fost conștient, momente care ne-au dat speranțe, Mihai mai era doar o umbră a ceea ce a fost”, a spus nașa lui Mihai Constantinescu și a Simonei, Marilena Adam, pentru Wowbiz.ro.

”E prea greu”, a încercat să spună Simona, soția lui Mihai Constantinescu. ”Mihai a fost un om minunat, cu un suflet de copil…”, a mai spus Simona Secrier, soția regretatului artist.

Fosta soție și văduva s-au susținut reciproc

În cursul zilei de joi, România și-a luat adio de la Mihai Constantinescu. Artistul a fost condus pe ultimul drum, către eternitate, iar toți cei care l-au ascultat și îndrăgit au fost alături de familia greu încercată, împărtășind o durere comună. Cântărețul a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea – Militar, iar zeci de oameni au ținut să participe la tristul eveniment.

Mihaela Constantinescu și Simona Secrier – fosta soție și, respectiv, văduva artistului – s-au susținut reciproc, au stat împreună la căpătâiul bărbatului pe care l-au iubit și pe care, cu siguranță, nu-l vor uita niciodată. De altfel, cele două au o relație excelentă și au purtat, tot timpul, un dialog atunci când în discuție a fost sănătatea cântărețului. I-au fost tot timpul alături la bine, dar mai ales la greu.

coral