News Flash:

Fabrica Clujana, un simbol al Clujului, a ieșit din insolvență

14 Februarie 2020
1452 Vizualizari | 0 Comentarii
Clujana

Producatorul de incaltaminte Clujana iese din insolventa, la doi ani de la deschiderea procedurii sub coordonarea casei de insolventa CITR.

Clujana S.A., societate in cadrul careia Consiliul Judetean Cluj detine calitatea de actionar majoritar, a primit din partea Tribunalului Specializat Cluj decizia favorabila privind inchiderea procedurii generale a insolventei si reinsertia societatii in activitatea economica, anunta CJ Cluj.

Iesirea din insolventa a brandului cu o istorie de peste 100 de ani pune in lumina aspectele pozitive ale insolventei, sustin reprezentantii CITR.

"Rolul nostru de administrator judiciar a fost sa insuflam o noua viziune brandului Clujana si sa ne asiguram ca revitalizarea companiei se afla pe agenda tuturor stakeholderilor.
Am avut mereu in minte alinierea obiectivelor strategice ale tuturor celor implicati, iar experienta vasta in gestionarea echilibrului dintre creditori si companie a facilitat succesul. Clujana va fi mereu unul dintre proiectele de suflet coordonate de CITR", a declarat Vasile Godinca-Herlea, managing partner CITR.

Masurile strategice propuse de CITR prin planul de reorganizare au avut obiectivul de a relansa Clujana nu doar la nivel local, ci si national, atat prin dezvoltarea retelei de distributie, cat si prin diversificarea liniei de produse.

Din 2019, produsele din piele confectionate de Clujana adreseaza nevoile unui segment de clienti neexplorat, tineri cu varste cuprinse intre 25-40 de ani, fara a-si pierde autenticitatea.

"Iesirea din insolventa a Clujana da un nou suflu companiei. In domeniul nostru de activitate este dificil sa ramai competitiv. E nevoie fie sa atragi investitii constante, fie sa consolidezi business-ul. Dupa reintegrarea in economie ne concentram atentia spre consolidare", a declarat Florin Gliga, administrator special Clujana.

 

Produsele Clujana sunt vandute in prezent in 14 magazine partenere din Romania.

"Pentru acest brand, procedura insolventei a insemnat readucerea la viata a unui brand istoric si extinderea la nivel national prin deschiderea a patru noi showroom-uri si un magazin online: al doilea show-room in Cluj-Napoca si primele magazine din Sibiu, Oradea, Bistrita", adauga CITR.

In aceasta perioada, Clujana si-a imbunatatit marja pentru comercializarea produselor - pana atunci vandute sub media pietei - iar profitul obtinut a fost utilizat pentru finantarea activitatii curente si cresterea productiei. Totodata, compania a redus ponderea serviciilor de tip lohn in cifra de afaceri, cooptand, in schimb, un designer pentru realizarea produselor sub brand propriu, mai spun acestia.

In noiembrie 2019, veniturile provenite din vanzarea produselor Clujana au crescut cu 136% fata de anul precedent.

Clujana a reusit sa isi aduca mai aproape publicul tanar, adauga casa de insolventa.

"In plus, brandul indragit de generatiile 'Baby Boomers' si 'Generatia X' a facut un pas mai aproape de 'Millenials', printr-o prezenta activa si constanta in social media si prin deschiderea magazinului online", precizeaza CITR.

Potrivit casei de insolventa, pentru asigurarea stabilitatii si continuitatii brandului este necesar ca managementul Clujana sa continue masurile strategice adoptate in perioada de reorganizare: anticiparea tendintelor pietei si crearea unui produs competitiv, lansarea de noi colectii cu design modern, mentinerea unui pret de vanzare crescut sau in acord cu nevoile de dezvoltare ale companiei si extinderea retelei de magazine.

"Totodata, monitorizarea atenta si continua a costurilor de productie si de functionare este vitala pentru mentinerea unei companii sanatoase si sustenabile", mai declara reprezentantii CITR.

Ulterior iesirii din procedura insolventei, conducerea companiei va fi preluata de catre Consiliul de Administratie al Clujana S.A., care va numi o conducere executiva. Practic, din acest moment, deciziile strategice ale fabricii nu vor mai trebui sa treaca prin filtrul administratorului judiciar, al creditorilor si al judecatorului-sindic, fapt ce creeaza premisele implementarii unei strategii care sa duca la consolidarea companiei si la cresterea in piata a brandului Clujana, informeaza CJ Cluj.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

clujeana insolventa cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2020 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2229 (s) | 34 queries | Mysql time :0.023128 (s)