News Flash:

La Cluj carnea de miel se vinde si cu 25 de lei kilogramul

17 Aprilie 2014
544 Vizualizari | 0 Comentarii
La Dezmir, in apropiere de Cluj-Napoca, ciobanii s-au adunat la targ pentru a-si vinde mieii. Insa, deocamdata, clientii se lasa asteptati.

Un kilogram de carne de miel costa 25 de lei. Pretul se negociaza si nu prea, in functie de producator. Sarbatorile de Pasti nu au acelasi gust fara traditionala carne de miel pe masa. Ardelenii stiu asta si au batut drumul pana la targ pentru a-si alege cel mai frumos miel ori cel mai potrivit buzunarelor fiecaruia.

Clujenii care cumpara mielul viu au posibilitatea sa sacrifice animalul in conditii sanitar-veterinare optime chiar la fata locului.

Citeste si: Lucruri nestiute despre CARNEA DE MIEL

Dialog client-cioban: “Dintr-un miel cade aproape jumatate. Nu mai scadeti din pret, nu mai negociati putin?” “Nu, nu! 25 de lei ramane kilogramul!”

Dar sunt si vanzatori care mai lasa din pret. Depinde de cantitate, de cat e de mare mielul. Dar cu totii stiu la ce sa fie atenti atunci cand il cumpara. “Uite aici ce codita! Uite ce codita groasa! Puneti mana si dumneavoastra, ce coada grasa si tapana are mielul asta”, isi face reclama un cioban.

La targul din Dezmir exista toate utilitatile necesare pentru sacrificarea mieilor in conditiile igienico-sanitare impuse de lege. Sacrificarea se face sub stricta supraveghere a unui medic veterinar. Este foarte important de stiut ca mieii sacrificati aici sunt pentru consum propriu, familial, fiind interzisa comercializarea lor in alta parte.

La targ, barbatii sunt cei responsabili cu alegerea mielor si cu plata lor. Acasa, ii astepta sotiile pentru a incepe pregatirile pentru masa de Pasti.

Targul de miei de la Dezmir este deschis pana in 19 aprilie.


dezmir cluj-napoca traditionala miel
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1451 (s) | 24 queries | Mysql time :0.041987 (s)

loading...