News Flash:

2 alimente interzise cu desăvârșire în Săptămâna Mare. De ce nu se pot consuma chiar dacă sunt de post

29 Aprilie 2021
412 Vizualizari | 0 Comentarii
saptamana mare

2 alimente interzise cu desăvârșire în Săptămâna Mare. De ce nu se pot consuma chiar dacă sunt de post. Ne aflăm în Săptămâna Mare, o perioadă în care credincioșii se roagă și remomorează chinurile prin care a trecut Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea, postul se ține ca și până acum și se încheie sâmbătă, pe data de 1 mai, deoarece pe 2 mai se serbează Paștele. Există o singură diferență, două alimente sunt strict interzise, cu toate că sunt considerate un aliment de post. În acest material veți afla care sunt acestea și de ce nu se pot consuma.

2 alimente interzise cu desăvârșire în Săptămâna Mare

Mii se credincioși țin post în Săptămâna Mare. Cu toate astea, puțini sunt cei care știu că două alimente sunt interzise categoric, cu toate că din punct de vedere nutrițional sunt considerate de post. Este vorba despre urzici și oțet. Care este explicația? Ei bine, motivul este acela că Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, atunci când a fost răstignit pe cruce.

Apoi a fost stropit și cu oțet, pentru a-l chinui și a-i provoca o usturime de nedescris. De asemenea, se spune că Mântuitorului i s-a făcut sete și a cerut puțină apă, dar i s-a oferit tot oțet. De aici a plecat ideea că cele două alimente nu sunt recomandate pentru consum în această perioadă de tristă amintire pentru toată suflarea creștină.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1283 (s) | 22 queries | Mysql time :0.032573 (s)