News Flash:

A fost schimbat sistemul de parcare de pe Cluj Arena, care era vechi din 2011

23 Decembrie 2022
528 Vizualizari | 0 Comentarii
Parcare Cluj Arena

Consiliul Județean Cluj a atribuit contractul privind achiziția noului sistem de administrare a parcării stadionului Cluj Arena, ce va deservi peste 300 locuri de parcare subterane.

Alin Tișe, președintele CJ Cluj: „Încă din momentul inaugurării noii arene, în 2011, sistemul de parcaj a funcționat neîntrerupt, deci timp de aproape 12 ani, fapt care i-a provocat uzură, generată de imposibilitatea actualizării cu noile tehnologii de plată. Lucrările de instalare a noului sistem vor debuta între Crăciun și Anul Nou, astfel încât să reducem disconfortul pentru public și, din ianuarie 2023, clienții stadionului să se bucure de beneficiile pe care le aduce această tehnologie modernă de acces și plată”.

Sistemul de parcaj va fi compus din patru aparate de încasat de ultimă generație, din care două aparate vor permite plata cu card bancar și telefon, în timp ce restul de aparate vor permite plata atât cu numerar cât și prin intermediul cardului sau telefonului. Noutatea pe care o aduce noul sistem e ca acesta va permite atât plata tichetelor orare, prin scanarea tichetului de intrare sau prin introducerea numărului de înmatriculare, cât și plata abonamentelor lunare. În acest fel clienții vor avea acces permanent la sistemul de plată modern, fără a depinde de orarul de funcționare al casieriei.

În ceea ce privește accesul și ieșirea din parcarea subterană, acestea vor fi facilitate de patru bariere, cu timpi de răspuns foarte scăzuți. Acest fapt se datorează celor patru camere LPR de rezoluție mare, care vor permite citirea automată a numerelor de înmatriculare. În baza acestei facilități vor fi eliberate tichetele imprimate cu coduri de bare pentru vizitatorii de scurtă durată, respectiv carduri de proximitate pentru abonați. Valoarea sistemului este de 644.032 lei.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

sistem parcare cluj arena
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1090 (s) | 33 queries | Mysql time :0.050431 (s)