News Flash:

A murit Pele! Legenda fotbalului s-a stins la 82 de ani

29 Decembrie 2022
431 Vizualizari | 0 Comentarii
A murit Pele

Legendarul Pele a murit! Cariera fabuloasă a celui considerat cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, în opinia multor specialiști

Pele este considerat de mulți specialiști cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Născut pe 23 octombrie 1940, legendarul brazilian a debutat la profesioniști la vârsta de 15 ani, în tricoul lui Santos, și, la 16 ani făcea parte deja din echipa națională a Braziliei. A câștigat 21 de trofee cu Santos și este în continuare singurul jucător cu trei Cupe Mondiale în palmares (1958, 1962, 1970).

77 de goluri în 92 de meciuri a reușit Pele pentru naționala ”Selecao” și este cel mai bun marcator.

643 de reușite în 659 de apariții a bifat brazilianul la Santos.

Pe 3 decembrie 2022, Edson Arantes do Nascimento nu a mai răspuns la tratamentul pentru cancer și medicii au decis să-l mute în salonul pentru "îngrijire paliativă" al spitalului Albert Einstein din Sao Paulo.

Lumea fotbalului este mult mai săracă după dispariția lui Pele. Are peste 30 de distincții individuale și a fost decorat cu Ordinul de Cavaler al Marii Britanii în rang de comandant, primind de asemenea, printre altele, Ordinul Național de Merit din partea guvernului brazilian.

În prima parte a carierei, Pele s-a remarcat ca vârf de careu, reușind ”să rupă plasele” adverse, iar spre final a coborât pe poziția de playmaker, în spatele atacanților. Pele avea un stil unic, o combinație de viteză, creativitate, tehnică și forță fizică, calități care-l făceau o ”sperietoare” pentru orice defensivă întâlnea.

Santos și New York Cosmos sunt singurele formații pentru care a evoluat Pele de-a lungul carierei.

Viața personală a marelui Pele. A fost căsătorit de trei ori

Prima soție a lui Pele a fost Rosemeri dos Reis Cholbi, împreună cu care a avut doi copii, Kely Cristina și Edson. Cei doi au divorțat în 1982, iar brazilianul s-a recăsătorit în 1994 cu Assiria Lemos, care i-a dăruit gemenii Joshua și Celeste.

După un nou divorț în 2008, Pele s-a căsătorit a treia oară în 2016, cu Marcia Aoki, femeie de care se spune că ar fi fost îndrăgostit încă de la mijlocul anilor 1980.

Brazilianul a mai avut două fiice din două relații extraconjugale, însă doar una dintre ele, Flavia Kurtz, a fost recunoscută oficial.

După ce s-a retras din activitate, Pele a fost ambasador UNICEF, a fost imaginea unora dintre cele mai mari branduri din lume și a jucat în câteva filme, poate cel mai cunoscut fiind chiar cel despre viața sa, din 2016.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1122 (s) | 33 queries | Mysql time :0.051930 (s)