Localitatea bistrițeană Livezile a fost scena unei întâmplări desprinse parcă dintr-un film de groază, după ce un bărbat a spart ușa unei familii cu toporul și s-a apucat să-i ia la bătaie.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au reținut un bărbat de 31 de ani, din Livezile, pe care îl cercetează pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. Conform oamenilor legii, la data de 14 decembrie, în jurul orei 22:30, bărbatul, din Livezile, beat fiind, a lovit cu un topor ușa locuinței unor soți, după care a pătruns în imobil, l-a lovit cu pumnul pe proprietar, un bărbat de 58 de ani și pe soția acestuia, o femeie în vârstă de 40 de ani. Totodată, bărbatul ar fi spart un telefon care aparține femeii, după care a aplecat din locuință.

La scurt timp după comiterea faptelor, a fost depistat de polițiștii Secției 2, condus la sediul Poliției, unde a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în Arestul IPJ BN. Ulterior, a fost prezentat instanței, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Continuă cercetările polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, au mai transmis cei de la IPJ Bistrița-Năsăud

coral