O arhitectă din Cluj a încercat să închirieze un apartament foarte atractiv, în centrul orașului, dar câteva semnale i-au atras atenția că totul ar putea fi o mare țeapă. 

”Aș dori sa ridic un semnal de alarma pentru persoanele care sunt in cautare de chirii în Cluj (și nu numai).

Zilele trecute am început sa caut pe site-uri de imobiliare oferte pentru o nouă chirie. Eu sunt arhitect, am 27 de ani și lucrez în centrul Clujului la o firma de arhitectura. Am dat de un anunț care nu numai ca mi s-a părut o oferta foarte avantajoasa, dar procesul nu includea un agent, deci asta însemna că nu trebuie să plătesc un comision destul de considerabil.

Proprietarul avea numele de Albert Ristea – nu cred ca este numele lui real. Avea și o poză de profil: un bătrânel simpatic, cu doi nepoți la stânga și la dreapta lui. Apartamentul era pozitionat in centru, în Piața Avram Iancu (super!), era mobilat mediocru, dar mai bine totuși decât toate celelalte oferte din Cluj (pot sa îmi dau cu părerea pentru ca am făcut și eu cursuri de design interior la facultate). Suprafața era foarte generoasa – 50 mp, doua camere, bucatarie, baie, doua balcoane – pentru o singura persoana era perfect.

I-am scris domnului pe mail. Pe scurt, domnul se da a fi inginer civil, care lucrează în Germania si care trebuie sa își ia liber de la munca pentru a reveni in țară să dea în folosință apartamentul. Menționez ca nu am discutat la telefon, pentru ca nu mi-a dat numărul lui, deși eu i l-am oferit pe al meu în repetate randuri.

Discuțiile au fost întreținute doar pe mail, fapt care m-a făcut să-mi pun semne de întrebare de la bun început. Am crezut că probabil este mediul în care preferă el să discute – inginerii au și fixuri de genul acesta, și știu foarte bine să evite telefoanele.

I-am zis domnului că sunt sigură că vreau să închiriez apartamentul, iar el mi-a trimis un mail în care îmi cerea să pun banii de două luni de chirie și o garanție de 1200 lei, adică în total 3600 de lei, pe Moneygram spre o persoana aflată în Germania, de sex masculin. Am fost sceptica de la bun început, dar acum sunt sigură ca domnul vrea sa ii donez niște bani fără un contract și fără să am nici măcar o conversație la telefon cu dânsul.

Am discutat cu site-ul de imobiliare, care a dat jos anuntul, și-a șters utilizatorul, dar aș vrea ca acest mesaj să ajungă la cat mai mulți clujeni și nu numai, pentru că sunt sigură ca asemenea manevre pot ajunge la oameni vulnerabili și mai putin precauții decât am fost eu. Știm foarte bine situația prețurilor pentru chiriile din Cluj, însă toți avem un prieten care da 400 lei pe chirie, și locuiește în chirie la o batranica de treaba. Asta în timp ce tu dai 400€ pe chiria ta, a cărui proprietar este un baiat de-o varsta cu tine, care este pasionat de kripto.

Un personaj ca Albert Ristea îți poate da sperante foarte mari și te poate lasa fara banii de chirie pe 3 luni. La închirierea unui apartament, dacă nu exista un agent imobiliar care gestionează relația dintre proprietar-chirias, se cere un contract, pe care îl citim bine, eventual pe care îl inregistrezi la ANAF, dar trebuie sa fi văzut deja apartamentul în care ne mutam(!!!). Este deosebit de important sa raportam orice fel de comportamente dubioase, și sa discutam eventual cu prieteni, care poate au mai multă experiență”, a povestit Ștefania pentru stiridecluj.ro

coral