News Flash:

Boc voia să nu candideze la primărie. S-a răzgandit. Devine cel mai longeviv primar al Clujului

5 Februarie 2020
959 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8725 RON (-0.0018)
USD: 3.9845 RON (-0.0255)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
emil boc 1

Boc voia să nu candideze la primărie. S-a răzgândit. Devine cel mai longeviv primar al Clujului

Primarul Emil Boc a fost pe punctul de a nu mai candida pentru un nou mandat la Primăria municipiului Cluj-Napoca.

 

A cedat la insistenţe

Mai multe surse separate din anturajul său au declarat pentru www.portalcj.ro că Emil Boc chiar a decis să nu mai candideze, dar că, la insistenţele unor apropiaţi şi ale partidului, a spus că se mai gândeşte. El ar fi stat în cumpănă câteva săptămâni, înclinând spre gândul iniţial, dar, în cele din urmă, a cedat şi va candida pentru un nou mandat. Motivele pentru care Emil Boc ar fi vrut să nu mai candideze sunt mai multe şi interpretabile, motiv pentru care nici nu le vom enumera aici.

De altfel, în urmă cu câteva zile, pe 21 ianuarie, Emil Boc a făcut o declaraţie publică evazivă în ceea ce priveşte viitoarea lui candidatură pentru un nou mandat de primar.

„Aveți răbdare, toate la timpul lor. Apreciez spiritul de colegialitate a domnului viceprimar. Repet, în privința acestor chestiuni, ele își vor urma parcursul procedural și legal. Cum spune românul, toate la timpul lor. Eu nu fac parte din conducerea centrală a partidului ca să am informații, sunt un biet muritor aici, la șaibă, la Cluj-Napoca. Îmi văd de treabă în fiecare zi, alte informații nu am”, a spus, atunci, Emil Boc.

 

4 mandate câştigate, vine al 5-lea; 17 ani la primărie

Luând decizia de a candida din nou, e foarte probabil ca Emil Boc să câştige iarăşi competiţia pentru Primăria Cluj-Napoca.

Până acum, Emil Boc a fost ales de 4 ori în funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, în 2004, 2008, 2012 şi 2016. Teoretic, după numărul de mandate deja câştigate, 4, el ar trebui să fie cel mai longeviv primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 16 ani. Dar, ţinând cont de faptul că în perioada 2009-2012 a fost premier, când a renunţat la funcţia în care a fost ales, îi mai rămân doar 13 ani în fruntea primăriei clujene. În Locul său, la Primăria Cluj-Napoca a fost ales Sorin Apostu.

Emil Boc este întrecut în acest moment doar de Geza Szvacsina, cu 15 ani (1898-1913). Pe locul al treilea este Gheorghe Funar, cu 12 ani de primar (1992-2004). Dacă va câştiga un nou mandat, Emil Boc va deveni cel mai longeviv primar al municipiului Cluj-Napoca. Va avea 17 ani în fruntea primăriei clujene, dacă îşi va duce viitorul mandat până la capăt.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1276 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012971 (s)