News Flash:

Canabisul medicinal se vinde că painea caldă la Cluj. Tinerii sunt cei mai interesaţi

20 Februarie 2020
1178 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8736 RON (+0.0015)
USD: 4.0226 RON (-0.0208)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
cannabis 12

Chiar dacă subiectul utilizării canabisului în scopuri medicinale sau recreaţionale este încă unul controversat, un magazin deschis recent la Cluj, care vinde produse pe bază de canabis, a reuşit să atragă atenţia tinerilor. 

În lipsa unei legislaţii foarte bine puse la punct la acest capitol, cererea foarte mare a fost cea care a determinat deschiderea magazinului din Cluj-Napoca, iar mai apoi a venit şi confirmarea: numărul mare de oameni care au trecut pragul unității, în cele câteva zile de la deschidere, fie din curiozitate, fie din dorinţa de găsi alternative pentru a se relaxa şi a scăpa de stresul cotidian.

Magazinul oferă o gamă variată de produse: de la accesorii dedicate fumătorilor până la uleiuri CBD (extras organic din cânepă, cunoscută şi sub denumirea de canabis) şi alte produse care au la bază canabisul.

Proprietarul francizei de magazine, Daniel Stancu, spune că oamenii sunt mult mai deschişi decât acum 3-4 ani şi speră că numeroasele materiale video realizate să vină în ajutorul oamenilor, explicându-le diferenţa dintre canabis şi alte substanţe sau beneficiile pe care le au tratamentele cu canabis.

“Vreau să le mulţumesc încă odată minunaţilor clujeni pentru primirea cât se poate de călduroasă, chiar înainte de deschidere am primit sute de mesaje de încurajare şi de mulţumire” a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Daniel Stancu, proprietarul lanţului de magazine.

Produsele comercializate în magazin conţin CBD (canabidiol), un compus antipsihoactiv, spre deosebire de THC (tetrahidrocanabinolul) din cânepă. Canabisului i-au fost recunoscute de către unii specialişti beneficiile în ameliorarea anumitor afecţiuni precum cancer, epilepsie, ADHD-ul, Alzheimer, scleroză multiplă, boala Crohn, depresie, diabet, Parkinson, astm, artrită sau anxietate.

Ana-Maria Camalesa, farmacista cu care colaborează lanţul de magazine, spune că aceste produse pe bază de CBD extras din canabis nu trebuie administrate fără discuţia în prealabil cu un specialist. Dacă sunteţi în căutarea unui posibil tratament, atunci trebuie să ştiţi că acesta este personalizat pentru fiecare persoană în parte, iar dozele sunt recomandate tot pe baza nevoilor personale, fiind stabilite ţinând cont de o serie de factori: afecţiune, vârstă, kilograme.

Diferenţa dintre cânepă şi marijuana o face cantitatea de THC, în marijuana substanţa fiind principalul ingredient - peste 20%, iar în cânepă nu depăşeşte 0,3%. Conceptul de magazin cu produse pe bază de CBD din canabis nu este unul nou, acesta existând deja în mai multe ţări.

“Modelul nu l-am inventat noi, astfel de magazine există în toate ţările civilizate din lume. Toate aceste accesorii de fumători, care îi şochează atât de tare pe unii, erau în magazinele din toată ţara cu mult înainte să apărem noi. Diferenţa dintre noi şi un tabacco shop constă în faptul că noi aducem produse spectaculoase, premium; ei au cele mai ieftine produse de pe piaţă.

Nu am văzut pe nimeni să fie şocat când vede accesorii asociate canabisului într-un astfel de magazin. Legea din România este încă mult mai dură decât legile din Spania, Franţa, Germania, Italia, Elveţia, Austria, Olanda. Nu o să enumăr cele mai prospere ţări din Europa acum, dar vă puteţi face o idee. Este la fel de uşor de deschis ca orice tabacco shop”, ne-a explicat Daniel Stancu.

Tinerii au fost cei care s-au arătat cei mai interesaţi de magazinul deschis la Cluj. “Am venit aici din curiozitate şi nu numai. Am văzut că multă lume a trecut pragul magazinului până acum. Îmi doresc să încerc uleiurile pe bază de CBD, dar de asemenea îmi doresc să scap puţin de anxietatea de zi cu zi” , este doar o frântură din dialogul unui client cu vânzătorul, surprins de reporterul ZIUA de CLUJ.

“Oamenii sunt foarte deschişi, sunt pacienţi care au citit pe internet, au auzit de la rude, prieteni, tutoriale video şi sunt dornici să le încerce, mai ales că uleiurile sunt produse organice, non-toxice”, ne-a declarat farmacista lanţului de magazine.

Oamenii sunt interesaţi să afle dacă medicina clasică se poate asocia cu aceste produse, iar Ana-Maria Camalesa explică : “În unele cazuri, produsele se asociază foarte bine cu cele din medicina clasică, potenţând efectul medicamentelor din medicina alopată”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1429 (s) | 33 queries | Mysql time :0.024840 (s)