News Flash:

Cioban de 27 de ani, dispărut la Recea Cristur. L-ați văzut?

22 Septembrie 2021
399 Vizualizari | 0 Comentarii
Disparut fara urma la Recea Cristur

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, care lucra ca îngrijitor de animale în comuna Recea-Cristur a dispărut. Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!

Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că Ioan Radu Dăncuș a plecat în 19 septembrie, în jurul orei 15.00, din locul în care muncea și locuia, în comuna Recea-Cristur, dar nu s-a mai întors și nu a mai putut fi contactat.

Tânărul are înălțimea de aproximativ 1.72 metri, greutate aproximativ 65 – 70 kilograme, ochi căprui, părul șaten, iar forma feței este ovală.

La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o bluză de trening de culoare albastru închis, cu dungi de culoare albastru deschis, pantaloni de stofă de culoare închisă, o haină din fâș albastră cu motive de culoare roșie, fiind încălțat cu o pereche de cizme din cauciuc. Totodată, pe cap purta o șapcă.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre bărbat, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1386 (s) | 23 queries | Mysql time :0.031939 (s)