Românul Patric Iluţ, în vârstă de 13 ani, a câştigat etapa Campionatului Mondial de Skateboarding Under19 organizată la Cluj-Napoca.

"Cluj-Napoca a găzduit, în weekend, cea mai mare competiţie de skate din România, parte din circuitul mondial. Românul Patric Iluţ (13 ani), supranumit The Flying Boy, a câştigat sâmbătă, 10 septembrie, etapa de Campionat Mondial de Skateboarding Under19 organizată în Skatepark Rozelor din Cluj-Napoca. Patric este lider mondial la categoria Under15 şi a câştigat, pentru a treia oară în acest sezon competiţional, clasamentul overall al unei etape. 68 de rideri de top din lume s-au înscris la prima etapă World Rookie Tour (WRT) de skateboarding organizată vreodată în Cluj-Napoca şi cea mai mare competiţie de skate din România", se arată într-un comunicat trimis, duminică, de organizatori.

Potrivit sursei citate, concurenţii s-au întrecut la disciplina STREET, cei de la masculin în cadrul celor două categorii de vârstă – GROMS (sub 15 ani) şi ROOKIES (15-19 ani), iar la feminin la categoria generală Under19 – GIRLS. Cel mai tânăr participant a fost o concurentă din România, Clara Niţulescu (11 ani).

"Este pentru prima dată când Cluj-Napoca găzduieşte o etapă de Campionat Mondial de Skateboarding şi a doua din ţară, după cea pe care am organizat-o în luna iunie, în Baia Mare. Mai exact, este o etapă oficială din World Rookie Tour, care este circuitul mondial pentru tinerii atleţi, tinerii skateboarderi, la disciplina Street. Este un concurs care atrage concurenţi din toată lumea. Copiii se luptă pentru puncte. Concursul din Cluj a fost cea mai mare competiţie de skate organizată vreodată în România, iar noi ne bucurăm că am reuşit să ajungem pe harta celei mai mari competiţii mondiale de skateboarding Under19", a spus, conform comunicatului, Bogdan Iluţ, organizator şi preşedintele asociaţiei sportive Extrem Rivulus.

Ocupanţii primelor trei locuri ale World Rookie Tour Cluj-Napoca la fiecare disciplină s-au calificat automat în marea finală WRT de la Innsbruck, Austria, care va avea loc în perioada 10 septembrie – 2 octombrie 2022.

"Întrucât primii doi clasaţi în clasamentul overall al competiţiei au câştigat anterior 'pachetul all inclusive' pentru marea finală, cele două premii alocate pentru Cluj au mers la următorii doi clasaţi: Luka Yordanov (13 ani) şi Viktor Penchev (15 ani), ambii din Bulgaria. Pachetul include acoperirea costurilor de cazare, cina festivă cu toţi câştigătorii World Rookie Tour 2022, o sesiune foto şi taxa de participare. Valoarea totală a premiilor oferite la World Rookie Tour Cluj-Napoca se ridică la 25.000 de lei", se mai menţionează în comunicat

coral