Aeroporturile din București și Cluj-Napoca se plasează pe locurile doi, respectiv trei într-un top al profitabilității Wizz Air. Cele două aeroporturi românești, singurele din România în top 12 din rețeaua Wizz, i-au adus companiei low-cost un profit anual de 43.14 milioane de euro, respectiv 30.76 milioane de euro, arată datele analizate de anna.aero.

Pe locul întâi al acestui top se află aeroportul Luton din Marea Britanie. Acesta a generat companiei Wizz Air un profit de 57.88 milioane de euro.

Marja de profit a aeroportului din Cluj-Napoca este de 20.2%, în timp ce cea a aeroportului din București este de 14.15%. Potrivit sursei citate, aeroportul din Cluj-Napoca se situa cu un an înainte pe locul nouă într-un clasament similar iar creșterea profitabilității indică importanța monopolului pe rutele low-cost.