Până în 22 martie, cetățenii și actorii locali din România sunt invitați să se implice civic pentru viitorul orașelor lor, în cadrul campaniei de consultare „Alege Prioritățile Orașului Tău!”, realizată în parteneriat și cu Urbanize Hub.

Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România, respectiv cu sprijinul autorităților publice subnaționale, a identificat o serie de proiecte prioritare cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România.

Selecția a avut loc în urma unor scrisori de solicitare din partea Băncii Mondiale către primăriile reședință de județ, consiliile județene și prefecturile din țară pentru identificarea unei liste de cel mult 10 proiecte strategice, cu impact metropolitan. Proiectele selectate îndeplinesc următoarele criterii:

– Sunt incluse într-un document strategic sau programatic existent (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, Planul Urbanistic General, Masterplanul General de Transport etc.);

– Au un prag valoric minim, ajustat în funcție de capacitatea bugetară a fiecărei reședință de județ;

– Nu au finanțare asigurată (în general, lista conține proiecte pentru care este necesară finanțare din fonduri UE, fonduri guvernamentale, sau alte surse).

CUM POȚI VOTA?

Fiecare cetățean este încurajat să acceseze linkul către chestionar (kwiksurveys.com/s/e7k9afsk), să aleagă orașul său și să ierarhizeze proiectele generate pentru acel oraș, de la 1 la 10 (numărul de proiecte diferă ușor de la o reședință de județ la alta), în funcție de importanța și impactul asupra comunității locale și a regiunii metropolitane. Data limită este 22 martie 2018.

La finalul campaniei va fi dezvoltată o listă finală de proiecte prioritare majore de dezvoltare urbană, atât pentru București, cât și pentru fiecare dintre cele 40 de reședințe de județ din România. Fiind agreate pentru prima dată atât de către administrația publică, cât și de comunitatea locală, aceste liste de proiecte vor putea informa deciziile viitoare de investiții publice respectând o viziune comună.

CELE 10 PROIECTE SELECTATE PENTRU MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA

Printre proiectele alese pentru zona metropolitană Cluj-Napoca se numără și trenul metropolitan, spitalul monobloc de pediatrie sau Spitalul Regional, planuri despre care autoritățile vorbesc de multă vreme. Acum, cetățenii au șansa să selecteze ordinea priorității acestor proiecte, a căror valoare totală estimativă ajunge la circa 1,534 miliarde euro.

– Construcție Centru Cultural Transilvania (65 mil. euro)
– Construcție centru expozițional (25 mil. euro)
– Spitalul Regional Cluj-Napoca (377 mil. euro)
– Extindere și modernizare Aeroport Internațional „Avram Iancu” (125 mil. euro)
– Drum de legătură A3 – DN1, Tureni (30 mil. euro)
– Drum Trans Regio Feleac – Centura Cluj Sud: Gilău – Apahida (150 mil. euro)
– Construcție / amenajare spital monobloc de pediatrie (60 mil. euro)
– Tren metropolitan (25 mil. euro)
– Electrificare și modernizare cale ferată Cluj – Episcopia Bihor (477 mil. euro)
– Autostrada A3 (Transilvania): tronsoanele Nădășelu – Mihăiești și Topa Mică – Zimbor (200 mil. euro)