Șoferii vor putea circula începând de vineri pe un sector de 5 kilometri din Autostrada Transilvania pe mini-lotul Biharia – Borș.

Șoferii români se pot bucura de vineri, 4 septembrie, de noua bucată de 5 kilometri de autostradă pe lotul Biharia – Borș din Autostrada Transilvania. Bucata de 5 kilometri reprezintă astfel primul tronson dat în inaugurare în acest an în România.

Lotul de autostradă Biharia-Borș, cu o lungime de 5,5 kilometri, a fost recepționat încă de luna trecută, însă deschiderea acestui tronson din județul Bihor s-a putut face doar după ce și drumarii maghiarii au  finalizat lucrările la Autostrada M4, de 26 de kilometri.

Tot astăzi a fost deschis și noul punct de trecere a frontierei Borș 2 dintre România și Ungaria. Vama Borș 2 are 10 benzi pe sens și este  al doilea punct de trecere a frontierei amenajat pe o autostradă.

coral