In cursul zilei de miercuri, 21 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat doi bărbați pe numele cărora erau emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

Cei în cauză – un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj,era condamnat la 14 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri,uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, respectiv un bărbat de 32 de ani, de pe raza aceleiași localități, condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis,în baza mandatelor emise de către Judecătoria Dej.

Cei doi bărbați au fost predați reprezentanților Penitenciarului Gherla.

coral