Toți șoferii știu că, în România, legislația prevede ca autoturismele să fie dotate cu anvelope de iarnă, atunci când circulă pe șoselele acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Pe lângă amenzile usturătoare pe care le poți primi dacă nu ai mașina echipată corespunzător, mai sunt și potențialele pericole la care te expui în sezonul rece. Totuși, ce se poate întâmplă vara, dacă circuli cu anvelopele de iarnă?

Ce se întâmplă dacă circuli vara cu anvelope de iarnă

Când vine sezonul rece, legea îi obligă pe șoferi să schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă, dar nu și invers. Prin urmare, foarte mulți conducători auto obișnuiesc să păstreze setul obligatoriu prin lege, adică setul de iarnă, ca să circule tot anul.

Oferind un răspuns la întrebarea din paragraful inițial, majoritatea românilor ar spune că nimic, mai ales cei care nu și-au schimbat cauciucurile. Poate părea astfel, mai ales că legea nu ne obligă să le schimbăm. Însă, în realitate, lucrurile sunt ceva mai serioase. Astfel, dacă unicul scop e siguranța rutieră, legislația ar trebui schimbată și pe timp de vară. Cu alte cuvinte, șoferii ar trebui să fie obligați prin lege „încalțe“ vehiculele cu pneuri de vară când circulă în anotimpul cald.

Se pare că singurul motiv pentru care cauciucurile de vară nu sunt obligatorii în anotimpul cald este lipsa factorului decisiv: iarna, carosabilul este acoperit cu gheață, zăpadă sau polei, însă vara ce-am putea lua în calcul? Ei bine, acesta este scopul materialului de față. Ne-am propus să atragem atenția asupra cauzelor care fac din anvelopele de iarnă folosite vara un real pericol.

Vrem să menționăm, de la bun început, că pneurile de vară și cele de iarnă sunt construite din materiale diferite, chiar dacă la bază avem cauciucul natural. Compușii care transformă cauciucul în anvelope sunt diferiți. Ca lucrurile să fie și mai clare, venim și cu exemple.

Anvelopele de vară sunt construite din materiale ce se întăresc la temperaturi scăzute, devenind mai moi când afară este cald, în vreme pneurile de iarnă sunt în așa fel construite încât devin mai moi când e firg și, implicit, mai rigide când e cald. De ce-am ținut să facem această mențiune? Pentru că acest factor conduce la scăderea aderenșei și a puterii de frânare, dacă sunt folosite în anotimpul greșit.

Riscurile la care se supun șoferii care nu schimbă cauciucurile

Pe lângă materialul optimizat să ofere performanțe bune pentru fiecare sezon în parte, anvelopele de vară și cele de iarnă au și profilul diferit – unul fiind gândit pentru asfalt uscat și ploaie, iar altele pentru asfaltul acoperit de zăpadă.

Mulți șoferi au impresia că anvelopele de iarnă, mai «cărnoase», oferă o aderență mai bună vara pe asfalt uscat. Ceea ce este total greșit. Pentru că suprafață de rulare este formată din blocuri distanțate care, în momentul frânării, se mișcă și se balansează destul de mult.

Anvelopele de vară au blocuri care se autoblochează și oferă o frânare mult mai bună când asfaltul este curat“, notează specialiștii de la pieseauto.ro.

Principalul motiv pentru care mulți șoferi nu schimbă cauciucurile de iarnă cu unele de vară este pentru că nu-și permit să își achiziționeze două seturi diferite. Din păcate, procedând astfel, se supun pe ei și cei dragi unor pericole.

În sezonul cald, anvelopele de iarnă cresc distanța de frânare și nu evacuează apa la fel de eficient ca cele de vară, unde mai pui că uzura este mult mai pronunțată când temperaturile sunt ridicate. De asemenea, pneurile de iarnă sunt mai grele, dezavantaj pe care îl vei simți la viteze mari (cauciucurile de iarnă sunt concepute special pentru a fi utilizate la viteze mai reduse).

În plus, anvelopele de iarnă cresc șansele de acvaplanare a autoturismului. Mai mult, riscul de explozie vara este mai mare, întrucât se încălzesc foarte puternic de la căldura emanată la frecarea cu asfaltul, ele nefiind concepute pentru temperaturi ridicate.

În concluzie, „economisesc bani dacă rămân cu același set și vara și iara“ reprezintă o gândire periculoasă. Economiile n-ar trebui niciodată puse mai presus de siguranța ta și a celor din jur.

Iar pentru cei care îmbrățișează ca argument „legea nu mă obligă“, precizăm că legena nu te obligă să porți geacă groasă iarna și totuși o faci. Același principiu e aplicabil și când vine vorba despre mașini. coral