Valul 4 de COVID-19 se face simţit pe teritoriul României, iar în ultimele zile rata de infectare a crescut simţitor. Incă de la începutul acestui val, autorităţile au anunţat faptul că multe persoane tinere se îmbolnăvesc. În cadrul unei conferinţe comune de presă legată de începerea anului şcolar, Ioana Mihăilă a anunţat faptul că sunt zeci de copii infectaţi şi internaţi la Terapie Intensivă.

Conform declaraţiilor făcute de ministrul Sănătății, în secţiile de ATI sunt internaţi chiar şi copii sub 6 luni, aceștia provenind din familii nevaccinate.

Peste 70 de copii bolnavi cu COVID-19 sunt internaţi la secţiile de Terapie Intensivă, susţine Ioana Mihăilă

În conferinţă de presă susţinută de Ioana Mihăilă şi de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au fost făcute mai multe declaraţii referitoare la începutul anului şcolar. De altfel, Ioana Mihăilă a vorbit şi despre faptul că în aceste momente în secţiile de Terapie Intensivă sunt foarte mulţi copii internaţi. Aceştia, peste 70 la număr, vin în mare majoritate de la familii nevaccinate

„Ieri, numărul de copii din secțiile de terapie intensivă depășea 70”, a răspuns ministrul, arată Mediafax. Unii dintre ei cu forme severe. Ei provin din familii nevaccinate: „avem internați și copii sub 6 luni”.

În ultimele zile, mai multe județe au anunțat că numărul copiilor cu coronavirus crește. Numai Spitalul Judeţean Timişoara informa că are 25 de paturi COVID-19 pentru copii, dar dacă va fi nevoie paturile pot fi suplimentate până la 50.

Medicul Alexandru Rafila a contrazis-o pe Ioana Mihăilă spunând că cifrele de la INSP nu arată faptul că minorii sunt subiectul principal al acestei infecții:

„Copiii, vezi Doamne, devin subiectul principal al acestei infecții. Cifrele pe care le văd eu de la INSP nu arată acest lucru”.

Elevii infectaţi cu COVID-19 se pot întoarce la scoală după 8 zile

În aceeaşi conferinţă de presă, Ioana Mihăilă a făcut declaraţii extrem de importante în contextul în care în mai puţin de două săptămâni va începe şcoala. Ministrul Sănătății a declarat faptul că dacă un elev este depistat pozitiv, acesta se va muta în online şi va reveni la învăţământul cu prezenţa fizică la 8 zile, dacă există un test negativ, sau la 14 zile dacă părinţii nu sunt de acord cu testarea:

Elevul care a fost depistat pozitiv va susţine învăţământul online. După 14 zile va reveni la scoală după ce va fi testat antigen şi va avea rezultate negative. Această testare va fi acasă sau la scoală. Pentru părinţii copiilor care refuză testarea în ziua a 8 – a se prelungeşte învăţământul online.

La apariţia unui caz pozitiv în scoală, la învăţământul online, sunt două cazuri. Elevii vaccinaţi pot continua să înveţe fata în fată, ceilalţi copii trec la învăţământul online pentru 14 zile, dar cu posibilitatea testării şi revenirii la scoală în ziua a 8-a. a declarat Ioana Mihăilă.

Pe de altă parte, ministrul Educației a anunţat faptul că toate şcolile vor funcţiona normal până la rata de infectare de 6 la mie. Dacă acest număr este depăşit, în fizic vor putea funtiona doar creșele, grădinițele şi învăţământul online:

Scenariile stabilite sunt în cea mai mare parte cunoscute, până la 6 la mia de locuitori, toate creșele grădiniţele şi şcolile vor funcţiona cu prezentă fizică. După 6 la mie rămân creșele şi grădiniţele iar toţi elevii vor intra în online, cu o singură excepţie, învăţământul special. Vor fi permise şi după depăşirea ratei de infectare de 6 la mie.