În ultimele 24 de ore, în județul Cluj s-au înregistrat 125 de cazuri noi COVID-19. Ultimele două zile au adus peste 100 de cazuri noi, un record comparativ cu ultima perioadă.

La nivel național, în urma testelor efectuate, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.226 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

 

 

Cele mai multe cazuri din țară au fost confirmate în București, Timiș și Cluj (125).

Până astăzi, 34.871 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 08.09.2021 (10:00) – 09.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 79 de decese (42 bărbați și 37 femei), dintre care 40 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.985. Dintre acestea, 523 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 99 sunt minori, 91 fiind internați în secții și 8 la ATI.

Situația COVID-19 la Cluj:

– Rata incidenței pe județul Cluj : 1,14
– În ultimele 24 de ore, 125 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj;
– Total număr de teste 1.806 din care 499 diagnostic grupe de risc, 330 teste efectuate la cerere și 977 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 639.555 de teste, la nivelul județului Cluj;
– 15 persoane internate în ATI;
– Total vindecați și externați 3.035 din care 2.073 din județul Cluj;
– Total decedați 1.064 din care 670 din județul Cluj.
– În acest moment sunt internați 226 pacienți.