News Flash:

Informații despre morți cumpărate de un angajat al pompelor funebre de la funcționari publici din cadrul SAJ Cluj

30 Iunie 2020
833 Vizualizari | 0 Comentarii
morga

Un angajat al pompelor funebre, acuzat c-ar fi cumpărat informații despre persoane decedate de la funcționari publici din cadrul SAJ Cluj, a acceptat o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu suspendare în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției făcut cu procurorul. Curtea de Apel Cluj l-a validat prin sentință definitivă la data de 23 iunie.

Ancheta a început în anul 2015 după o sesizare făcută din oficiu. Astfel, s-a dovedit că angajați ai serviciului de Ambulanță Cluj vând pentru suma de 600 de lei informații și ponturi despre persoanele decedate reprezentanților pompelor funebre.

Acorduri de vinovăție

Demersul a fost anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în fază incipientă, incluzându-l și pe șeful Serviciului de Ambulanță. DNA-ului i-au fost declinate competențele, deoarece s-a arătat, potrivit procurorilor, că implicarea șefului de la Ambulanță era nulă.

Dintre persoanele aflate în proces, cinci au făcut acorduri de vinovăție, iar doar una a fost trimisă în fața organelor de judecată. Una dintre persoanele care a făcut acordul a acceptat 10 luni de închisoare cu suspendare pentru actul de complicitate continuată. Acordul a fost aprobat de Judecătorie, dar și de Curtea de Apel, pronunțând sentința definitivă și finală săptămâna trecută, marți.

Pont răsplătit cu 600 de lei

În conținutul dosarului, s-a arătat că angajatul de la pompele funebre a plătit 1.200 de lei pentru două cazuri de persoane decedate, fiecăruia dintre angajați, atât unui medic, cât și șoferului revenindu-le câte 600 de lei.

În cadrul aplicării pedepsei s-a avut în vedere faptul că cei de la Ambulanță furnizau informații cu acordul aparținătorilor. „Aparținătorii persoanei decedate au apreciat sprijinul oferit de funcționarii publici din cadrul SAJ Cluj prin punerea în legătură cu firma de pompe funebre în momentele imediat ulterioare decesului unei persoane apropiate și nu s-au considerat prejudiciați în vreun fel.”

Mai mult, suma s-a considerat ca fiind mică, iar prin acțiunea infracțională ce face obiectul cauzei s-a adus atingere altor relații sociale ce ocrotesc buna desfășurare a relațiilor profesionale de muncă.

Constrâns de firmă

Judecătorii au luat în calcul și faptul că asupra inculpatului a fost aplicată o stare de constrângere din partea firmei, care îl obliga într-un fel să procedeze în acest mod.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1286 (s) | 22 queries | Mysql time :0.048375 (s)