Preşedintele iranian Ebrahim Raissi i-a condamnat miercuri pe protestatari şi a calificat drept inacceptabil haosul creat, pe fondul demonstraţiilor declanşate după moartea tinerei Mahsa Amini, transmite AFP.

"Cei care au luat parte la revolte trebuie trataţi cu fermitate, aşa cum doreşte poporul", a spus el într-un interviu la televiziunea de stat.

"Inamicul a vizat unitatea naţională şi vrea să îi ridice pe unii împotriva altora", a adăugat el, acuzând Statele Unite că a alimentat disputa.

Preşedintele Raissi a recunoscut că moartea tinerei Mahsa Amini a provocat "durere şi tristeţe" în rândul iranienilor şi a promis că autorităţile vor prezenta "în curând" un raport final cu privire la decesul acesteia, arată Agerpres.

"Securitatea oamenilor este linia roşie a Republicii Islamice Iran şi nimeni nu are voie să încalce legea şi să creeze haos", acest lucru fiind "inacceptabil", a declarat şeful statului iranian.

În fiecare seară începând cu 16 septembrie, data morţii în spital a tinerei Mahsa Amini, în Iran au loc demonstraţii, care s-au soldat până acum cu zeci de morţi şi peste o mie de persoane arestate.

coral