Ghidul Michelin a desemnat cele mai frumoase locații din România, printre acestea numarându-se și Salina Turda, cunoscutul obiectiv turistic turdean.

Autorii Ghidului de Călătorie Michelin au pus pe harta obiectivelor care merită vizitate de lumea întreagă: Salina Turda, Parcul Naţional Retezat și Valea Maramureșului. Ghidurile sunt vândute într-un milion de exemplare și ajung în 38 de țări.

Ghidul Verde Michelin este unul dintre cele mai apreciate referinţe de călătorie. Are peste 500 de pagini şi include tot atâtea recomandări turistice. După ce au vizitat România, autorii au inclus în ultima ediţie Salina Turda. I-au acordat 2 stele din 2 şi au scris: “Această fostă mină de sare a fost transformată într-un parc de distracții neobișnuit. O atracție modernă și surprinzătoare”.

“E unul dintre cele mai impresionante locuri în care am fost!”, spune unul din ei. ”Am văzut un video pe internet şi am decis să facem o oprire aici”, spune altcineva.

În 2018 au vizitat Salina Turda peste 700.000 de turişti, dintre care o treime au fost străini.

coral