Două echipe de la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai au participat, în perioada 15-18 iulie 2019, la cea de-a 13-a ediție a competiției internaționale Youth Innovation Competition on Global Governance (YICGG) (www.yicgg.fudan.edu.cn) desfășurată în Jakarta, Indonezia.

Echipele care au reprezentat UBB au reușit să obţină premii importante: Filip-Andrei Lariu – Locul I la Most Innovative Team – în calitate de membru al World Team nr. 7 – pentru proiectul MinPlas social enterprise – a framework for a sustainable solution against plastic pollution și Larisa-Mădălina Munteanu, ca reprezentant al echipei IWO – locul al II-lea în clasamentul final la Etapa Ignite talk, din 27 de participanți. 

Tema centrală a YICGG2019 a fost  Oceans, Rivers and Lakes: Global Water Preservation, Utilization and Development.

Cele două echipe ale Facultăţii de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, coordonate de lect. dr. Veronica Rebreanu, care au trimis proiecte pentru a participa la YICGG2019 sunt:  

  1. IWO Team formată din Alecsandra Moldovan, Larisa Mădălina Munteanu şi Ilarie Nicoară– studenți în anul 3, cu proiectul International Water Organisation Constitutive Treaty – Issue area: Protection of global water bodies. IWO Team a fost selectată de Comitetul de organizare al YICGG2019, înscriindu-se pe locul 11 în etapa de evaluare a proiectelor și posterelor aferente, din 28 de echipe 
  2. Team A.P.A., formată din Filip-Andrei LARIU, Ana-Cătălina DASCALU şi Filip-Andrei MARINAU – studenți în anul 2, cu proiectul: Aquatic Preservation Agreement, echipă propusă de UBB. 

Consultantul pe probleme de drept internațional public al echipei IWO a fost avocatul Gabriela Dănilă.

Prof. univ. dr. Vlad-Aurel Codrea de la Facultatea de Biologie și Geologie a UBB a participat ca reprezentant oficial al UBB în calitate de membru al juriului YICGG2019. 

Este al șaptelea an consecutiv în care o echipă de la Facultatea de Drept  a UBB a fost selectată să participe la YICGG. Premiera absolută o reprezintă faptul că au participat două echipe de la aceeași facultate și universitate. 

În primăvara anului 2019, Universitatea Babeș-Bolyai a fost invitată să facă parte din rețeaua YICGG Core Working Network. 

YICGG este un brand original al Școlii de Relații Internaționale și Afaceri Publice (School of International Relations and Public Affairs – SIRPA) din cadrul Fudan University, Shanghai, China, lansat în anul 2007, sponsorizat fiind de Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite. YICGG reprezintă prima și cea mai amplă competiție internațională privind inovarea în domeniul guvernanței globale și al programului bunăstării sociale operat de studenții chinezi. 

YICGG reprezintă un summit global al cărui scop este să ofere studenților interesați de guvernanța globală posibilitatea de a o interpreta și a-și exprima ideile cuprinzând soluțiile pe care le propun în vederea  rezolvării unor situații / probleme / aspecte importante cu care se confruntă omenirea la momentul actual.

 YICGG2019 a fost organizată de SIRPA, Fudan University, China și Faculty of Social and Political Sciences (FISIP), Universitas Indonezia, Jakarta și găzduită de Fudan University, Universitas Indonezia, Shanghai Rong Chang Public Welfare Foundation. Coordonarea a fost asigurată de Ministerul Marinei al Republicii Indonezia și Biroul de Informații al Municipalității Shanghai, China.