Cel puţin 29 de persoane au murit după ce un restaurant s-a prăbuşit în nordul Chinei. Alte 28 de persoane au fost rănite în urma incidentului. În restaurant se ţinea o petrecere aniversară în momentul prăbuşirii, scrie Mediafax.

Operaţiunea de căutare şi salvare a persoanelor prinse sub ruinele unui restaurant cu două etaje care s-a prăbuşit, sâmbătă, într-un sat din provincia Xiangfen din nordul Chinei s-au încheiat, au anunţat autorităţile locale citate de AP.

Un număr 29 de persoane care participau la petrecerea organizată cu ocazia împlinirii a 80 de ani a unui localnic şi-au pierdut viaţa.

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă din China a transmis că alte 28 de persoane au fost rănite, dintre care şapte sunt în stare gravă.

Nu există informaţii privind cauzele care au dus la prăbuşirea bruscă a clădirii.

În jur de 700 de pompieri şi poliţişti însoţiţi de câini au participat la operaţiunea de căutare şi salvare. De asemenea, au fost folosite macarale şi tehnologie cu senzori de ultimă generaţie pentru a găsi eventuali supravieţuitori sub ruine.

Regiunea Xiangfen este principala zonă minieră a Chinei şi este recunoscută pentru miile de mineri care şi-au pierdut viaţa de-a lungul timpului în explozii, prăbuşiri şi inundaţii.

coral