În lista de contacte, ea a găsit trei numere care i-au trezit suspiciuni, înregistrate ca ”cea mai blândă atingere”, ”lacrimi drăguțe” și ”stăpâna visurilor mele”.

Femeia deodată s-a întristat, după care s-a înfuriat foarte tare și fiind într-o criză de gelozie s-a apucat să apeleze pe rând aceste numere, pentru a afla cine sunt persoanele înregistrate cu aceste nume suspecte.
S-a dovedit, că numărul ”cea mai blândă atingere” – îi aparținea mamei soțului său, în spatele numărului ”lacrimi drăguțe” – era sora sa. Dar când a apelat persoana înregistrată ca ”stăpâna visurilor mele”, a auzit cum îi sună propriul telefon.

Femeia a izbucnit în plâns din cauza remușcărilor sale, pentru că nu a avut încredere în soțul său și a admis tot felul de gânduri urâte în privința lui.
Ca să-și repare greșeala femeia a mers la bancă, și-a retras toți banii din cont și i-a oferit soțului său. Când a povestit despre această întâmplare mamei soțului său, femeia emoționată s-a dus să-i cumpere fiului său un ceas de aur.
Când sora lui a aflat despre cele întâmplate, i-a dăruit fratelui o motocicletă foarte scumpă, pe care și-o dorea demult.

Bărbatul a fost foarte emoționat de această atitudine a femeilor din viața lui și chiar a lăcrimat puțin.
Mai târziu el a adunat toate darurile, a plecat de la soție și s-a căsătorit cu cea, care în telefonul său era înregistrată ca ”Alex – electricianu”.

coral