Locuitorii unui bloc de pe strada Răzoare din Florești se plâng că le crapă blocul din cauza lucrărilor la un bloc învecinat, care se construiește la o distanță mult prea mică de imobilul lor.

Un cititor ZIUA de Cluj ne-a trimis câteva fotografii grăitoare, în acest sens. Acesta spune că la blocul pe strada Răzoare numărul 7, în urma unor săpături mult prea aproape de fundația blocului, în imobil au început să apară fisuri serioase.

Îngrijorați oamenii i-au cerut constructorului să ia măsuri, iar acesta a turnat niște piloni pentru a stabiliza imobilul afectat. Doar că la reluarea săpăturilor fisurile s-au înmulțit, atât în casa scării, cât și în apartamente.

Constructorii celor două imobile se mulțumesc să își paseze reciproc responsabilitatea pentru această situație, în timp ce oamenii se tem că vor rămâne cu locuințele distruse.

Sursa: zcj.ro

coral