News Flash:

Cu ocazia Targului de la Fechetău, se impun măsuri suplimentare pentru o bună desfășurare a circulației

11 Octombrie 2019
1348 Vizualizari | 0 Comentarii
arhiva targ

Târgul de la Fechetău, târg care se desfășoară pe raza localității Negreni în acest sfârșit de săptămână, atrage un public numeros și un aflux important de vehicule spre această zonă. 

Prin urmare, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în cooperare cu efective din cadrul Jandarmeriei, sunt angrenate în misiuni specifice pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona târgului, pentru asigurarea fluenței traficului rutier, pentru prevenirea și combaterea furturilor din poșete, buzunare, precum și a actelor de comerț ilicit.

Sunt angrenați în acțiune polițiști de ordine publică, rutieri, de investigații criminale, de investigare a criminalității economice, precum și de transporturi.

Celor care tranzitează zona în această perioadă, le recomandăm să circule cu atenție sporită, să pornească la drum din timp, să nu se angajeze în depășiri riscante, să respecte regimul legal de viteză, să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum și să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi pe traseu. 

De asemenea, indicăm următoarele rute alternative pentru a fi avute în atenție:

  • Dacă aveţi de parcurs traseul Cluj-Napoca - Oradea sau invers, recomandăm următoarea rută alternativă de deplasare: Cluj-Napoca – Zalău – Nuşfalău -  Aleşd / Aleşd – Nuşfalău – Zalău – Cluj-Napoca.

  • Dacă circulaţi pe Autostrada Transilvania, recomandăm ca de la Gilău să continuaţi pe autostradă până la Nădăşelu şi mai departe spre Zalău – Nuşfalău – Aleşd.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

NEGRENI
targ circulatie implementare marcaje rutiere politia locala
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1614 (s) | 33 queries | Mysql time :0.072455 (s)