Elena Udrea a fost condamnată definitiv de instanța supremă în dosarul Gala Bute și este obligată să stea după gratii pentru următoarea perioadă. Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis ca fostul ministru să execute o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Cu toate că se află în închisoare, Elena Udrea face bani chiar și din această postură. Veniturile fostului politician sunt unele neștiute până acum.

Elena Udrea face bani și din închisoare. Ce sume ar trebui să îi intre în conturi

După ani buni în care s-a așteptat un rezultat în procesul Gala Bute, a venit și sentința. Iar Elena Udrea a fost condamnată, printre alții, la închisoare cu executare. În timp ce mulți se întreabă cum se va descurca fostul ministru cu această situație, dat fiind faptul că fiica sa a rămas alături de soț. Se pare că, din punct de vedere financiar, Elena Udrea nu are probleme prea mari și poate face bani și din închisoare.

Fostul ministru, actualmente deținută, încearcă să se asigure că veniturile familiei rămân stabile și s-a organizat pentru a obține banii de la firma falimentată Băile Boghiș SRL. Elena Udrea se află în proces în calitate de creditor al firmei Băile Boghiș SRL, acțiune ce va continua la toamnă, după ce administratorul special va pune la dispoziția instanței lista cu datoriile pe care Băile Boghiș SRL le are către mai multe persoane fizice și juridice, printre care și condamnata Elena Udrea.

„Dispune intrarea în faliment a debitorului B. B. SRL Zalău. Dispune totodată dizolvarea debitorului persoană juridică. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. (…)

Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar provizoriu, în termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror altor tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii. Această obligaţie revine administratorului special, cu avizul administratorului judiciar”, este decizia judecăto

De la cine va primi, de fapt, Elena Udrea banii din proces

Fostul ministru a înaintat acțiunea în instanță înainte de a fi condamnată definitiv, Elena Udrea fiind lăudată pentru decizie chiar de către Lucian Vode. Procesul a fost deschis de Udrea la Tribunalul București și le vizează pe partenerele sale de afaceri, Veronica Elena Stanca și Nadine Magda Stanca.

„Prin rechizitoriul întocmit în 31 decembrie 2020, procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatei SVE pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.(…) Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că în perioada 2011-2013, în calitate de reprezentant legal al unui număr de 4 societăți, a emis 41 de facturi de avans nestornate ce nu reprezentau operațiuni reale către trei societăți beneficiare administrate tot de inculpata SVE, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor aferente bugetului de stat și cu consecința cauzării unui prejudiciu în cuantum de 4.163.667 lei, care nu a fost recuperat. După emiterea facturilor fiscale fictive, inculpata SVE a solicitat intrarea în insolvență a celor 4 societăți. În vederea recuperării prejudiciului, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatei până la concurența sumei de 4.163.667 lei”, explicau, anul trecut, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, despre prietena Elenei Udrea.

Prima dintre ele, cunoscută și drept Lia Stanca, este afacerista care a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală, după ce procurorii au dovedit că a reușit să obțină un milion de euro cu 41 de facturi. Veronica Elena Stanca ar fi emis, în perioada ianuarie 2011-mai 2013, în calitate de reprezentant legal a patru societăţi comerciale, 41 de facturi de avans nestornate. Acestea reprezentau operațiuni reale, către trei firme beneficiare, pe care tot ea le administra.

coral