Meteorologii au actualizat prognoza pentu acest weekend. Astfel, chiar dacă temperaturile au mai scăzut în această perioadă, vremea rămâne în continuare caldă în sud-estul țării. Sunt anunțate, totuși, ploi slabe în Dobrogea, sudul Moldovei și în estul Munteniei și lapoviță la munte.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vineri, 16 februarie, valorile termice se vor situa peste normele perioadei în majoritatea zonelor țării, iar cerul va fi mai mult senin, cu înnorări în estul și sud-estul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua în Dobrogea, temperaturile maxime fiind încadrate între 5 și 14 grade Celsius, iar cele minime între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 5 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici, va fi ceață.

În București, temperaturile se vor situa peste normele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări în prima parte a zilei și spre dimineață, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11-12 grade, iar cea minimă de -1…1 grad.

Sâmbătă, 17 februarie, valorile termice se vor situa peste cele normale la această dată în cea mai mare parte a țării; astfel, maximele se vor încadra între 5-6 grade Celsius în estul Dobrogei și 14-16 grade Celsius în Banat și Crișana, iar minimele vor fi cuprinse între -4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 4-5 grade Celsius în Dealurile de Vest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe, pe arii restrânse în estul și sud-estul teritoriului, iar în a doua parte a intervalului, local mai ales în nord-vest, nord și parțial în centru. La munte vor fi precipitații mixte, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 10-11 grade Celsius, iar cea minimă de 0-2 grade Celsius.

Duminică, 18 februarie, vom avea parte tot de vreme caldă. Meteorologii anunță valori cu mult peste normele climatologice în cea mai mare parte a țării, când temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 14 grade Celsius, iar cele minime între -4 și 5 grade Celsius.

Cerul va fi variabil în vest și nord-vest, iar în restul zonelor vor fi înnorări. Pe arii în general restrânse, temporar va ploua slab, ziua îndeosebi în regiunile nordice, centrale și estice, iar noaptea în cele sudice. La munte, în special la altitudini mari vor fi precipitații mixte.

În București, maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade Celsius, iar minima va fi de 3-4 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar în a doua parte a intervalului trecător va ploua slab, potrivit Adevărul.

  coral coral