Senatoarea Diana Șoșoacă a afirmat, ieri, la România TV, că AUR nu este controlat de Claudiu Târziu și George Simion. Șeful partidului în acte ar fi Marius Dorin Lulea, politicianul care ar da tonul demersurilor AUR.

Deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa, a declarat reporterului Gazeta de Cluj că, în situația de față, este vorba strict de o chestiune procedurală care s-a întins până spre sfârșitul anului trecut. În aceste condiții, documentele au fost semnate de Marius Dorin Lulea, politicianul fiind președintele AUR în 2019.

„Aici este vorba strict de o problemă procedurală. Partidul AUR a fost înființat de un grup restrâns de oameni în cursul anului 2019, iar domnul Lulea a fost președinte. El se ocupa de acte.

În data de 24 ianuarie, la Iași, s-a întrunit Congresul și au fost votați ca și copreședinți ai partidului George Simion și Claudiu Târziu. Au fost depuse actele la Tribunalul din București, însă pur și simplu motivarea deciziei a durat mai mult timp. A fost vorba de o chestiune procedurală care a durat până spre sfârșitul anului 2020.

Prin urmare, a fost nevoie de semnătura domnului Lulea, care a fost președinte. După Congres, (n.r. au preluat șefia) copreședinții votați”, a explicat Alin Coleșa.

Coleșa o acuză pe senatoarea Șoșoacă de speculații.

„Doamna Șoșoacă s-a legat de chichițe, face niște speculații fiindcă acestea îi sunt intențiile”, în contextul în care a fost exclusă din formațiunea politică AUR, susține deputatul AUR de Cluj.

Cine este Marius Dorin Lulea

Numele lui Marius Dorin Lulea a devenit cunoscut datorită scandalului care a urmat după ce Diana Șoșoacă a fost exclusă din AUR. Senatoarea a precizat că bărbatul ar fi șeful partidului în acte.

Dorin Lulea a negat aceste afirmații. Bărbatul a distribuit pe Facebook un mesaj în care precizează că în cadrul partidului, toți sunt egali: „AUR este un partid care este susținut de membri și nu le vine să creadă acest lucru. Aici este o echipă de patrioți ce luptă fiecare pentru schimbarea țării. Toți suntem egali, fiecare face ce poate”.

Cu toate acestea, Lulea Marius – Dorin apare ca fiind unul dintre fondatorii Partidului Alianța pentru Unirea Românilor în Registrul Partidelor Politice. Totodată, în organigrama AUR bărbatul apare ca fiind vicepreședinte al formațiunii. coral