Primarul Emil Boc a declarat astăzi că fără metrou și centură metropolitană, Clujul nu poate trece la nivelul următor. Un Cluj cu puține autoturisme este pariul primarului.

„Am realizat la timpul potrivit autostrada Transilvania, centura Vâlcele-Apahida, prelungirea Bulevardului Muncii, acum trecem la nivelul următor.

Atunci am scos traficul greu din oraș, acum avem nevoie să scoatem mașina poluantă din zonele centrale. Am ajuns la nivelul în care avem nevoie de tren metropolitan, de centură metropolitană, de metrou.

Fără aceste lucruri, Clujul nu va putea trece la nivelul următor de calitate a vieții. Lucrăm de cinci ani la asemenea proiecte și acum se pare că astrele vin din nou benefice asupra Clujului și vom avea finanțări europene să implementăm aceste proiecte, care în materie de infrastructură ne vor permite să trecem la nivelul următor”, a declarat primarul Emil Boc.

„Mașina în esență nu este pentru a circula zi de zi cu ea în oraș.”, spune Emil Boc.

„Dacă nu ne schimbăm mentalitatea, Clujul va rămâne mereu aglomerat. Se va ajunge cât de curând la concluzia că ajungi mai repede fără mașină. Lumea trebuie să își schimbe mentalitatea, mașina în esență nu este pentru a circula zi de zi cu ea în oraș.

Mergi când ai o treabă importantă, când ai de cumpărat ceva cu care numai cu mașina poți să aduci, dar pentru viața de zi cu zi trebuie să ne gândim la modalitățile alternative la mașină.

Din nefericire, asta este viața în toate orașele din lume, nu doar în Cluj-Napoca. Nu doar noi avem această problemă, ați văzut, suntem orașul cu cea mai mare rată de creștere economică din Uniunea Europeană”, a declarat recent edilul clujean.

coral