News Flash:

FOTO: Iluminat ultramodern si supraveghere video, in parcarea Aeroportului International Avram Iancu din Cluj-Napoca

12 Iunie 2020
772 Vizualizari | 0 Comentarii
Supraveghere video aeroport CLuj

Adrian Lotrean, administratorul  firmei GOTO Parking, compania care a preluat în administrare acum un an, la 1 iunie 2019, parcarea aeroportului din Cluj, cu alți acționari și alt management decât cel anterior, al UTI Parking & Hotel Management SRL, anun'ă noi investitii in parcarea aeroportului clujean. 

Potrivit acestuia, "Încă de la început, obiectivul nostru a fost să modernizăm parcarea, să o ridicăm la standardele necesare pentru a deservi al doilea aeroport al țării. Imediat ce am preluat contractul de administrare a parcării ne-am pus serios pe treabă: am inventariat existentul, am identificat părțile bune dar și pe cele mai puțin bune, am făcut diferite studii de eficientizare a activității și de extindere optimă a parcării. Am studiat ce se întâmplă pe alte aeroporturi din România, pe aeroporturi regionale similare din Franța, Germania, Irlanda, Italia și Norvegia, și am tras o serie de concluzii din activitatea lor.

Concluziile studiilor noastre s-au materializat într-un Masterplan etapizat de dezvoltare, în scopul remedierii deficiențelor constatate și al modernizării parcării. A fost de la început  un plan ambițios, cu deadline-uri scurte și cu investiții mari, pe care ni l-am asumat conștienți fiind că investiția noastră este una pe termen lung.

Problemele identificate erau legate, în principal, de sistemul învechit de management al parcării. Accesul se făcea dificil, echipamentele de control al accesului și sistemele de plată erau învechite și lipsea un sistem de iluminat și supraveghere.

Masterplanul de dezvoltare a parcării presupune două etape. Etapa 1 se axează pe un set de propuneri pentru modernizarea parcării actuale, etapă pe care am finalizat-o acum, la doar un an de la preluare, iar etapa a doua se referă la dezvoltarea parcării.

Cele două etape sunt diferențiate în teren, conform planului. Ce am făcut până acum, într-un an, din etapa 1? Tot ceea ce ține direct sau indirect de cei ce ne sunt clienți: am finalizat un contract de peste 1,1 milioane lei pentru schimbarea sistemului învechit de management al parcării și, astăzi, am încheiat prima etapă și cea mai importantă pentru instalarea sistemului de iluminat și supraveghere video, un contract de 580.000 de lei. 

Am eficientizat căile de acces și am adăugat culoare pentru pietoni, am testat și validat traseul pentru linia de transport în comun care va lega municipiul de aeroport. Am realizat un acces secundar pentru autovehiculele utilitare, către zonele de mentenanță ale aeroportului, am amenajat o zonă Kiss&Fly și culoarul pentru taxiuri. De asemenea, am schimbat complet echipamentele de acces auto și pe cele de plată. Am implementat sistemul de acces prin recunoașterea numărului de înmatriculare, am introdus plata cu cardul bancar la automatele de plată și, de luna trecută, plata prin aplicație pentru telefonul mobil. Suntem prima parcare de aeroport din România care a introdus acest sistem de plată. Nu aveam în planul inițial această facilitate, dar suntem siguri că viitorul ne va confirma că am avut dreptate că am implementat-o. E comod, pentru că plătești cu un dispozitiv pe care îl ai întotdeauna la tine - telefonul, pentru că nu trebuie să ai bani potriviți, e mai rapid pentru că nu stai la cozi și nu trebuie să introduci de fiecare dată informațiile de plată și este mai sigur, pentru că nu folosești mijloace de plată în public.

Avem, de luna trecută, două panouri LED amplasate pe ghereta parcării, pentru informarea celor ce ne vizitează și, începând din această seară, avem un sistem de iluminat și unul de supraveghere video. Pe acestea nu le-am modernizat, pe acestea le-am construit de la zero pentru că nu au existat până astăzi.

Trebuie să menționez că, de la preluarea administrării companiei, valoarea principalelor contracte de investiții realizate a depășit cu mult profitul de anul trecut. Cred că aceasta este o dovadă clară a faptului că ne implicăm cu toată seriozitatea pentru a respecta interesul public. Deși suntem o firmă privată și este evident că în final ne dorim să avem un business profitabil, ne-am asumat încă de la început că investiția noastră este una pe termen lung iar primul obiectiv este să reușim să aducem parcarea la standarde moderne pentru clienții noștri. Iată că, în numai un an de la intrarea în proiect, suntem în măsură să arătăm lucrurile pe care le-am făcut în acest proiect pentru comunitate, nu doar să vorbim despre ele. La încheierea contractului, nu vom lua cu noi nimic din ceea ce am construit în parcare, totul va rămâne pe loc, însă vom avea satisfacția că am lăsat ceva în urma noastră. 

Prin tot ceea ce am făcut în acest an, am schimbat filozofia modernizării parcării: nu am mai așteptat să se impună o anumită îmbunătățire, am venit cu un pas înaintea nevoilor clienților noștri, am anticipat unde putem interveni pentru a schimba lucrurile în bine și am făcut-o fără ezitare.

 

Trebuie să vorbim puțin și despre măsurile de distanțare socială pe care le-am luat. În primul rând, suntem deschiși colaborării cu toate instituțiile statului și suntem pregătiți să acționam în timp real și să ne adaptam contextului. Măsurile pe care le-am luat la acest moment sunt următoarele:

 

 

Astfel:

Au fost amplasate mai multe panouri și marcaje pietonale prin care sunt atenționate persoanele care tranzitează parcarea asupra obligației de a respecta regulile de distanțare socială, 

agenții de pază și personalul angajat au fost instruiți pentru a atrage atenția persoanelor care tranzitează parcarea asupra respectării tuturor acestor măsuri,

personalul societății are la dispoziție măști și mănuși de protecție sanitară,

zilnic se realizează triajul epidemiologic al personalului, înainte de începerea activității,

pe toate cardurile de acces în parcare este  înscris mesajul “Vă rugăm să păstrați distanța de siguranță socială” pentru a reaminti oamenilor importanța acestei măsuri,

în zona automatelor de plată a parcării au fost amplasate substanțe dezinfectante pentru uzul clienților,

prin intermediul unei firme autorizate se va efectua, cu frecvență ridicată, dezinfecția gheretei de plată, punctelor de acces și automatelor de plată,

în cazul în care pasagerii nu vor lăsați să intre în incinta aeroportului, au fost instalate, prin grija GOTO Parking, toalete ecologice,

va fi încurajată plata la automatele de parcare, numerar, cu card bancar sau prin aplicația pentru telefonul mobil,

autoturismele personale ale angajaților entităților prezente în perimetrul aeroportului nu vor mai putea fi parcate în apropierea porților de acces în terminale,

firma de pază prezentă pe aeroport va avea un echipaj de intervenție gata să acționeze în cel mai scurt timp pentru soluționarea problemelor ce ar putea să apară. 

Dezvoltarea în etapa a doua se referă la refacerea suprafețelor de parcare degradate, reorganizarea locurilor de parcare și delimitarea unor zone special destinate exclusiv angajaților aeroportului, (în zona mai îndepărtată terminalelor, pentru a lăsa aceste locuri libere pentru pasageri și însoțitorii acestora). Vom crea, de asemenea, o zonă specială pentru companiile rent-a-car. Vom extinde facilitățile construite în prima etapă și pentru celelalte zone (sub rezerva autorizării de către CJC), iar optimizarea parcării va continua. 

Desigur, există și planuri pe termen mai lung. Ne propunem ca în câțiva ani să construim și o parcare supraterană, care să răspundă nevoilor crescânde ale clujenilor sau ale celor ce ne vizitează, să ne adaptam nevoilor comunității. Acesta este un proiect de anvergură pe care suntem deschiși să-l demarăm, mai ales că tocmai am arătat profesionalismul echipei noastre prin realizarile pe care le enumerăm deschis, în fața dumneavoastră, la doar un an de la intrarea în proiect.  

Pandemia de COVID-19 a afectat mult industria aeriană. Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a publicat o analiză din care reiese că traficul de pasageri se va întoarce la nivelurile de dinainte de criză în 2023 cel mai devreme. Până atunci am avea timp suficient să dezvoltăm parcarea.

Într-un an, GOTO Parking a arătat deja că are o nouă viziune asupra modului în care trebuie exercitat managementul parcării, având în centrul activității sale cetățeanul și interesul public."

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screen_Shot_2020_06_12_at_16.28_.39_.png
go to parcare aeroport adrian lotrean
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1596 (s) | 22 queries | Mysql time :0.063231 (s)