News Flash:

Galeria CFR merge în negru la întâlnirea cu U Cluj de pe Cluj Arena: Le arătăm din nou, după 7 ani, că au rămas niște FR”U”STRAȚI

17 Octombrie 2022
1533 Vizualizari | 0 Comentarii
U Cluj vs CFR

Galeria CFR Cluj protestează după ce nu a primit încă biletele pentru meciul cu U Cluj de joi, 20 octombrie, de pe Cluj Arena. Suporterii din Peluza Vișinie au precizat că vor merge oricum la Cluj Arena. Ei se vor întâlni la ora 16.00 la parcul din Gruia.

”Din păcate clubul organizator împreună cu Jandarmeria NU au vrut ca până la ora actuală să ne furnizeze informații de cum putem intra in posesia biletelor.

În aceste condiții indiferent că o să primim informații sau nu, DEPLASAREA pe Cluj Arena se face.Vă asigurăm că toată lumea o să intre la meci deoarece nu există niciun temei legal ca noi să nu putem participa la meci”, au precizat ultrașii ”vișinii”.

Aceștia le-au cerut tuturor să se îmbrace în negru. 

”SĂ LE ARĂTĂM DIN NOU DUPĂ 7 ANI CĂ AU RĂMAS NIȘTE FR"U"STRAȚI! SINGURUL REZULTAT ACCEPTAT ESTE VICTORIA ÎN AMBELE PARTIDE‼️ HAI CFR”, au mai transmis aceștia.

Meciul de joi, 20 octombrie, este din Cupa României, iar în duminică, 23 octombrie, vor juca în Campionat.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1090 (s) | 33 queries | Mysql time :0.054052 (s)