Pompierii din Huedin au intervenit azi-noapte, în jurul ore 00:54, la un incendiu produs în localitatea Călățele. Din păcate, un bărbat de 50 de ani a decedat în acest incident nefericit.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această noapte la un incendiu care a afectat o locuință în localitatea Călățele. Apelul de urgență a venit în jurul orei 00:54, iar la fața locului s-a deplasat o autospecială, sprijinită de un echipaj SAJ. Pompierii au găsit o locuință de metal, de aproximativ 15 metri pătrați, cuprinsă de flăcări și au format imediat dispozitive de stingere, pătrunzând înăuntru. Din nefericire, echipele de intervenție au descoperit o persoană carbonizată. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat de 50 de ani. Cauza probabilă a incendiului este efectul termic al burlanului metalic.”, a transmis ISU Cluj.

coral