Angajații Spitalului Clinic de Urgență din Cluj-Napoca fac un apel către clujenii care s-au vindecat de COVID-19, rugându-i să doneze plasmă pentru cei bolnavi.

„Trecem, cu toții, printr-o perioadă de criză fără precedent. Pandemia ne-a arătat care ne sunt punctele slabe, dar, în același timp, am învățat că împreună depășim orice dificultate. Așadar, lansăm un apel de solidaritate și-i rugăm pe cei vindecați de Covid-19 să doneze plasmă. Un simplu gest poate face diferența dintre viață și moarte pentru cei aflați în stare critică”, este mesajul cadrelor medicale.

Acestea s-au alăturat autorităților clujene care au făcut, la rândul lor, apel pentru donarea de plasmă convalescentă care poate salva viața pacienților cu Covid-19 aflați în stare gravă.

Peste 600 de persoane din județ au fost declarate vindecate în urma infecției cu virusul SARS-CoV-2. Miercuri, 26 august, la ora redactării acestei știri, 24 de persoane erau internate în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă din spitalele clujene care tratează bolnavi de Covid-19. 17 pacienți sunt din județul Cluj.

 

coral