Medicul Adela Golea, conferențiar universitar și director medical al Spitalului Clinic Județean Cluj, a fost numită în conducerea unui grup thnic medical de luptă cu coronavirusul.

”Am decis înființarea unui grup tehnic medical, format din specialiști de renume, profesioniști în domeniul medical, care va avea ca sarcină gestionarea infrastructurii medicale din județul Cluj. Acest grup va fi coordonat de doamna conf.dr. Adela Golea și va fi sub autoritatea directă a  Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, urmând a dispune toate măsurile necesare pentru a operaționaliza întreaga infrastructură medicală pe care o avem în județul Cluj.

Am decis de asemenea ca medicii de familie să primească responsabilitate în plus și să realizeze primul nivel de triaj al pacienților care prezintă orice fel de simptome care pot fi asimilate cu coronavirus. Ei vor fi prima interfață, practic. Oricine are sau prezintă simptome de răceală, tuse, febră, se va adresa în primul rând medicului de familie care va gestiona mai departe relația cu spitalele sau va acorda tratamentul necesar pentru aceste simptome, tocmai pentru a decongestiona activitatea infrastructurii medicale din Cluj”, a spus prefectul Mircea Abrudean.

Practic conferențiarul Adela Golea se va asigura că totul este pus la punct pentru a fi preluate cazurile și tratate cât mai bine.

Specialiștii vor analiza echipamentele sanitare de care dispune Clujul și ce spitale se pretează pentru a prelua viitoarele cazuri. Echipa va face propunerile si acestea vor fi puse în aplicare la nivelul județului Cluj.

coral