Fostul antrenor al Simonei, Patrick Mouratoglou, cel care a recunoscut că este vinovat pentru testul pozitiv al sportivei, nu a venit încă cu o reacţie vizavi de acest mare anunţ.

Chiar dacă iniţial francezul nu şi-a recunoscut vina, spre finalul lui 2023, după ce Halep deja primise suspendarea de 4 ani, Mouratoglou a luat asupra sa toată vina. La audieri, la TAS, a spus din nou că este cel care i-a recomandat Simonei acel supliment, care s-a dovedit a fi contaminat cu Roxadustat.

Până acum, francezul doar a distribuit două postări de pe platforma X, fostă Twitter. În prima, acesta a repostat de pe contul Tennis Majors vestea potrivit căreia Simona a scăpat de calvarul pe care îl trăieşte de mai bine de un an şi jumătate.

Peste trei ore, acesta a avut o nouă repostare, însă de această dată distribuirea a fost însoţită şi de două propoziţii.

Acesta a repostat cele scrise de Ahmad Nassar, directorul executiv al PTPA (Asociaţiei Jucătorilor Profesionişti de Tenis), alături de mesajul: „Nedreptatea este incredibilă! Da, trebuie să se schimbe””, părând că este de acord cu cele scrise de Nassar, care explicase:

„În primul rând, ne bucurăm că Simona şi-a reabilitat în sfârşit numele. Dar să ne abţinem de la a o numi o ‘victorie’. Nimeni nu a câştigat cu adevărat aici. Acest lucru trebuie să se schimbe. Iar noi vom lucra pentru a-l schimba”, a scris Nassar.

The unfairness is incredible. Yes it has to change. https://t.co/ePl55yGEFS

— Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) March 5, 2024

coral coral