News Flash:

Noi metode a se droga, găsite de deținuții de la Penitenciarul Gherla. Conducerea unității nu face nimic să-i oprească

28 Aprilie 2022
545 Vizualizari | 0 Comentarii
Noi metode a se droga g site de de inu ii de la Penitenciarul Gherla

Deținuții din penitenciarul Gherla au inventat tot soiul de metode „ingenioase” pentru a se drgoa, iar conducerea unității ar trebui să ia măsuri de prevenire, însă, chiar dacă autoritățile din cadrul penitenciarului sunt conștienți de noile metode folosite de deținuți, nu iau nicio măsură pentr a-i opri. 

Doar în ultimele zile au fost descoperite două cazuri în care s-a încercat introducerea de droguri în penitenciar, acestea fiind cazurile care au fost descoperite de polițiștii din penitenciar, însă, sunt și multe alte cazuri în care drogurile au trecut nedetectate în interiorul penitenciarului. 

Astfel că, în momentul distribuirii și verificării corespondenței, la doi dintre deținuții penitenciarului, au fost găsite câte o coală de hârtie A4 în plicul în care au primit corespondența de la familie, pe care era impregnată o substanță cu posibil efect psihoactiv. Corespondența a fost predată organelor competente în vederea efectuării de cercetări suplimentare.

„Foile format A4 pot fi goale sau pot să fie scrise, să pară ca niște scrisori primite de la familie. Agenții de poliție din penitenciar deschid plicurile în fața deținutului și se verifică să nu conțină obiecte sau substanțe interzise. Dacă înăuntru e o foaie, fără nimic scris, automat există suspiciunea că ar fi impregnată cu substanțe interzise. În unele cazuri se vede clar că a fost stropită, dar sunt și scrisori care par în regulă și pe care le lași să treacă. Hârtia A4 cu pătrățele e impregnată cu substanțe halucinogene din care deținuții rup 3-4 pătrățele, le bagă în țigări și le fumează”, au explicat surse din cadrul Penitenciarului Gherla, notează cluj24.ro.

Acestea susțin că ar trebui luate măsuri de prevenire a acestor incidente de către conducerea unității, care, momentan, doar a constatat că există metoda a introducerii drogurilor în penitenciar. 

„Ar trebui kituri de testare pentru droguri, așa cum sunt în aeroporturi, se aplică un tester pe hârtia din plic și se vede imediat dacă a fost impregnată cu substanțe cu efect psihoactiv. Dacă e o foaie cu scris pe ea, nu îți poți da seama că nu e în regulă, fără să faci un astfel de test”, au mai spus sursele citate.

„Sau să fie adus un câine specializat în depistarea drogurilor iar pe la nasul lui să fie trecute toate plicurile adresate deținuților. Atunci s-ar stopa această metodă de a introduce droguri în penitenciar. Deocamdată nu se face nimic”, au mai adăugat acestea. 

Potrivit acestora, cazurile de violență între deținuți, tot mai dese în ultima vreme la Gherla, și comportamentul unor deținuți care înjură personalul unității sau se automutilează, ar putea avea legătură și cu consumul de substanțe interzise.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2022_04_28_at_12.55_.09_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1229 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031860 (s)