Imaginile cu Sorina Pintea plimbată în cătuşe la spital sunt absolut dezgustătoare, susține senatorul clujean, Vasile Cristian Lungu.  Potrivit acesuia,  ne întoarcem în epoca telejustiţiei şi a umilirii justiţiabilului chiar în ciuda unor decizii CEDO şi ale CCR. Există două probleme cu genul acesta de abordare:
1. Va prăbuşi încă o dată încrederea în Justiţie, care şi aşa s-a dus în jos în anii de guvernare PSD.
2. Oferă un balon de oxigen pentru PSD care va contabiliza aceste voturi din victimizare. Efectul pervers este că tocmai călăii societăţii (cei care au furat din banul public) vor fi transformaţi în martiri.
Având în vedere starea de sănătate a Sorinei Pintea şi evitarea acestei circoteci, poate decizia cea mai bună ar fi fost orice altceva în afară de arestul preventiv. Spun asta pt. că există cel puţin două decizii distincte la nivel european referitoare la evitarea utilizării cătușelor și a expunerii publice a celor încătușați:
1. Decizia CEDO în cazul „Popov vs Bulgaria” (9 iunie 2016) – „Curtea (Curtea Europeană a Drepturilor Omului-n.red.) consideră că înregistrarea și divulgarea imaginilor s-au făcut fără acordul reclamantului. Curtea apreciază că absența unei opoziții exprese din partea reclamantului nu poate afecta concluzia că, în viziunea Curții, în acest caz este vorba despre o ingerință în dreptul la imagine al reclamantului, drept care este parte integrantă a noțiunii de viață privată”.
2. Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale: „Statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate pentru că autorităţile publice, atunci când comunică informaţii mass-mediei, să nu se refere la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate atâta timp cât nu s-a dovedit conform legii că sunt vinovate (…) Autoritățile competente ar trebui să se abțină de la prezentarea persoanelor suspectate sau acuzate ca fiind vinovate, în instanță sau în public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică, cum ar fi cătușele pentru mâini sau pentru picioare, boxele de sticlă sau cuştile, cu excepţia situaţiilor în care aceste măsuri sunt necesare”.
Fără îndoială, având în vedere diagnosticul medical şi telejustiția generată în jurul arestării sale, dacă madam Pintea va sesiza CEDO, va avea câştig de cauză. Şi nu este vorba doar despre faptul că statul român va plăti despăgubiri, ci de imaginea barbariei pt. că astfel de speţe se înregistrează prin Turcia.
Până şi Premierul Orban, care avea obligaţia la reţinere, a ajuns să vorbească despre practicile infracţionale ale Sorinei Pintea înainte de a fi condamnată, înainte măcar ca dosarul să fie trimis în judecată. Şi face asta Ludovic Orban în contextul în care tocmai el a fost victima unui abuz judiciar de proporţii în care se vorbea la fel de denunţuri şi înregistrări ambientale.
Chiar şi pe forma actuală a regulamentului Poliţiei, Sorina Pintea nu ar fi trebuit încătuşată. La articolul 215 se arata că: "Nu se încătușează femeia gravida, persoana în vârstă de peste 65 ani, persoana cu handicap locomotor, minorul cu vârstă sub 16 ani, persoana ale cărei afecțiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum și în situații reprezentate de afecțiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătușării la indicația medicului". Or, Sorina Pintea are un diagnostic dovedit de dermatomiozită – „boala se manifestă prin slăbiciune musculară care se agravează în timp şi care debutează la nivelul gâtului sau braţelor, extinzându-se treptat la nivelul picioarelor”. Dorinţa unora de a vedea sânge pe pereţi nu ne apropie de un stat de drept pt. că nu aşa arată o ţară ca afară.
Este bine că în cele din urmă judecătorii au dispus control judiciar măcar din perspectiva încheierii circului public. Poate așa se mai liniștesc și cei care ne-o prezintă pe Pintea drept vreo mare eroină națională (ea fiind, totuși, acuzată de fapte grave de corupție), dar și cei care explică doct că e firesc ca o femeie bolnavă să fie plimbată cu cătușele prin oraș în ciuda tuturor recomandărilor de la nivel european. Eliberarea sub control judiciar nu o albește, la fel cum arestarea din primă instanță nu o făcea în mod necesar vinovată.