Salariile politistilor si militarilor au crescut de la 1 ianuarie 2019, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2018, prin care au fost adoptate masuri ce privesc drepturile banesti ale personalului din institutiile publice din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala pentru anul 2019.

Cresc salariile de baza pentru politisti si militari

Astfel, potrivit noilor prevederi, incepand cu data 1 ianuarie 2019, salariile de baza, soldele de functie/salariile de functie s-au majorat cu 25% din diferenta dintre nivelul actual si cel prevazut de lege pentru anul 2022.

Totodata, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se mentine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, daca legiuitorul nu a prevazut in mod expres in cuprinsul ordonantei de urgenta o alta modalitate de calcul pentru aceste drepturi.
Munca prestata suplimentar se plateste

Ordonanta stabileste ca se mentine masura de acordare a majorarilor salariale corespunzatoare pentru activitatea desfasurata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, precum si cele pentru munca suplimentara prestata peste programul normal de lucru de catre personalul cu statut special care are atributii pentru desfasurarea activitatilor deosebite cu caracter operativ sau neprevazut, care se platesc prin raportare la solda de functie/salariul de functie sau, dupa caz, la salariul de baza cuvenit(a) majorat, proportional cu timpul efectiv lucrat in aceste conditii.

Politistii si militarii primesc tichete turistice

O alta masura ce vizeaza personalul militar, politistii si personalul civil este cea conform careia, in anii 2019-2020, pentru aceste categorii de personal se deconteaza serviciile turistice prestate de orice structura de primire turistica aflata pe teritoriul Romaniei, in limita valorica prevazuta la art. 1 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv in limita de 1.450 de lei anual, pentru fiecare angajat (salariat).

In ceea ce priveste indemnizatiile, compensatiile, primele, ajutoarele, platile compensatorii, despagubirile, compensatiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare, care nu fac parte din solda lunara bruta/salariul lunar brut, precum si cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament, mentionam ca in perioada 2019-2021 aceste drepturi se mentin in plata la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.
Creste indemnizatia de delegare si alocatia de cazare

Incepand cu data de 1 ianuarie 19 a intrat in vigoare si Hotararea de Guvern nr. 714/2018 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate.

Prin noua reglementare, valoarea indemnizatiei de delegare sau detasare va creste la suma de 20 lei/zi, comparativ cu 17 lei/zi acordata in 2018.

De asemenea, persoana delegata intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca si care nu se poate inapoia la sfarsitul zilei de lucru, va beneficia de o alocatie zilnica de delegare compusa din:

– indemnizatie de delegare, in cuantum de 20 lei/zi, indiferent de functia pe care o indeplineste si de autoritatea sau institutia publica in care isi desfasoara activitatea;

– alocatie de cazare, in cuantum 230 lei/zi, in limita careia trebuie sa isi acopere cheltuielile de cazare, fara a fi nevoie de prezentarea unor documente justificative;

Mai mult de atat, ordonatorul de credite va putea aproba, in situatii temeinic fundamentate, majorarea alocatiei de cazare cu pana la 50%, insa in acest caz va fi nevoie de prezentarea de documente justificative.
Cati bani primesc in plus politistii si militarii de la 1 ianuarie

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a explicat cum vor creste salariile politistilor si militarilor de la 1 ianuarie 2019, respectiv cati bani vor primi in plus acestia in functie de grad si sporuri.

Salariile militarilor din MApN, din ianuarile 2019

Maior

Salariul creste cu 845 lei, urmand sa ajunga la 5.019 lei. La aceasta suma se adauga sporurile si norma de hrana si haine

Capitan

Salariul creste cu 864 lei de la 1 ianuarie 2019 si va ajunge la 4.324 lei, la care se adauga sporurile si norma de hrana si haine.

Locotenent gradatie 4

Salariul creste cu 868 lei, plus sporuri, si va ajunge la 3.445 lei

Sublocotenent

Salariul creste cu 836 lei, plus sporurile aferente, va ajunge la 2.958 lei.

Plutonier gradatie 4

Salariul creste cu 932 lei din ianuarie 2019 si va ajunge la 3.017 lei, plus sporuri.

Sergent major

Salariul creste cu 848 lei si va ajunge la 2.933 lei, plus sporuri.

Sergent gradatia 4

Salariul creste cu 533 lei si va ajunge la 2.618 lei, din ianuarie 2019.

Caporal gradatia 4

Salariul creste cu 352 lei si va ajunge la 2.437 lei, plus sporuri.

Soldat

Salariul creste cu 151 lei si va ajunge la 2.236 lei, in ianuarie 2019.

Salariile politistilor din MAI, din ianuarile 2019

Sergent major gradatia 4

Salariul creste cu 493 lei si va ajunge la 2.578 lei, la care se adauga toate sporurile si norma de hrana

Plutonier major

Salariul creste cu 727 lei, plus sporuri, si va ajunge la 2.858 lei

Capitan

Salariul creste cu 948 lei si va ajunge la 4.688 lei

Locotenet colonel

Salariul creste cu 912 lei, plus sporuri, si va ajunge la 4.928 lei

Agent sef adjunct grad 4

Salariul creste cu 704 lei si va ajunge la 2.907 lei, la care se adauga sporuri si norma de hrana.

Agent sef

Salariul creste cu 638 lei si va ajunge la 3.134 lei, la care se adauga sporuri si norma de hrana.

Subcomisar 2 gradatia 4

Salariul creste cu 965 lei si va ajunge la 4.646 lei

Subcomisar 1 gradatia 4

Salariul creste cu 868 lei si va ajunge la un slariu de 5.063 lei, plus sporuri.